Fostul iubit al lui George Michael vrea să conteste testamentul cântăreţului: „A fost şocat când a aflat că nu i-a lăsat nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Michael FOTO Guliver/Getty Images
George Michael FOTO Guliver/Getty Images

Ultimul iubit al cântăreţului George Michael, decedat în 2016, are în plan să conteste dispoziiţiile lăsate în testament de regretatul star pop.

Ultimul iubit al lui George Michael, frizerul Fadi Fawaz, intenţionează să conteste dispoziţiile testamentare ale regretatului artist, care nu i-a lăsat niciun ban din averea de 110 milioane de euro, relatează The Sun.

Fadi Fawaz, care încă locuieşte în casa de la Londra în valoare de peste 5,6 milioane de euro cumpărată de George Michael, consideră că i se cuvine şi lui o parte din averea lăsată de star.

„Din momentul în care George a murit, Fadi a insistat că el a însemnat foarte mult pentru George Michael în timpul vieţii şi doreşte o parte din averea lui“, a declarat o sursă.

image

George Michael şi Fadi Fawaz FOTO The Sun/Rex Features

„A fost şocat când a aflat că nu i-a lăsat nimic şi crede că nu e corect. Se gândeşte la o cale de a contesta testamentul şi e hotărât să obţină ceea ce crede că i se cuvine“, a mai spus un apropiat al cuplului.

image

Fadi Fawaz şi George Michael FOTO The Sun/Rex Features

În timp ce pe ultimul lui iubit nu l-a pomenit în testament, George Michael a lăsat mare parte din averea sa de 110 milioane de euro celor două surori ale sale, Melanie şi Yioda. Tatăl megastarului a primit prin testament o fermă de cai de curse.

image

FOTO The Sun

image

George Michael, alături de mama sa, Leslie Angold Panayiotou FOTO The Sun

George Michael a murit pe 25 decembrie 2016 în reşedinţa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, în sud-estul Marii Britanii, iar, potrivit medicilor legişti, cauza decesului a fost cardiomiopatie cu miocardită şi steatoză. Cântăreţul britanic, găsit chiar de Fadi, a fost înmormântat la trei luni după ce a murit, iar ceremonia a fost una privată la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi ai cântăreţului. 

image

George Michael şi Fadi Fawaz FOTO Facebook

George Michael, al cărui nume real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a remarcat în anii '80, după ce a înfiinţat duoul pop Wham!, alături de colegul lui de şcoală Andrew Ridgeley, cei doi devenind celebri datorită unor hituri precum „Last Christmas“ şi „Club Tropicana“. Ulterior, George Michael şi-a construit o carieră solo impresionantă şi a lansat albume de mare succes, inclusiv „Faith“ şi „Listen Without Prejudice Vol.1“. Fascinanta poveste a lui George Michael o puteţi citi aici. 

Într-o carieră de peste patru decenii, cântăreţul a vândut peste 100 de milioane de albume şi a fost recompensat cu numeroase trofee şi distincţii, inclusiv două premii Grammy şi trei Brit Awards.

Interpretul unor piese clasice precum „Wake Me Up Before You Go-Go“, „Freedom“, „Faith“, 

„Careless Whisper“ şi „Father Figure“, George Michael a fost unul dintre cei mai influenţi artişti internaţionali. De-a lungul unei cariere de succes, pentru George Michael a vorbit muzica lui, însă cântăreţul a ţinut mulţi ani primele pagini ale tabloidelor din cauza vieţii personale agitate: orientarea sa sexuală şi dependenţa de droguri şi alcool fiind intens discutate de presă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite