Florin Ristei, mesaj critic pentru românii care cer, dar nu oferă: „Vrem autostrăzi, dar habar n-avem să circulăm corect pe ele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Ristei FOTO Facebook
Florin Ristei FOTO Facebook

Cântăreţul Florin Ristei (31 de ani) a scris un text în care critică anumite comportamente ale românilor. El crede că degeaba sunt cerute anumite lucruri, în contextul în care atitudinea nu este una potrivită.

Florin Ristei a scris un text, pe pagina lui de Facebook, în care îi critică pe românii care cer autostrăzi, spaţii verzi sau locuri de parcare, dar care nu se comportă adecvat în anumite situaţii. 

În contextul mişcării #şîeu, Florin Ristei îşi începe textul prin ideea că românii cer autostrăzi, dar nu circulă corect pe ele.

El crede că oamenii vor anumite lucruri doar pentru că e vorba de drepturi, însă atunci când trebuie respectate diverse norme, „implicarea e zero“. 

„Vrem autostrăzi, dar habar n-avem să circulăm corect pe ele. Vrem spaţii verzi, dar mergem cu maşina până în parc sau chiar intrăm cu ea în parc. Vrem spaţii de parcare, dar dacă avem treabă la magazinul de pe colţ, parcăm în uşa lui, chiar daca e loc puţin mai în faţă. Vrem o ţară civilizată, dar când luăm o amendă zicem că e nedrept, că noi suntem speciali şi s-ar putea face o excepţie pentru noi, că «n-am vrut». Sunt lucruri care credem că ni se cuvin, doar pentru că avem şi noi drepturi. Dar când e ceva de respectat şi păstrat, implicarea e 0“, scrie Florin Ristei pe Facebook.

   

Nu este prima dată când cântăreţul Florin Ristei reacţionează, în mediul online, cu privire la diverse contexte în care se află ţara. În cazul referendumului pentru familia tradiţională, el a scris un text în care îi îndemna pe români la boicot

Cu altă ocazie, artistul a postat un mesaj ironic la adresa credincioşilor aflaţi la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, care se „calcă în picioare“, cu scopul de a obţine „un loc în faţă“, subliniind faptul că nu înţelege „spiritul de turmă“. 

Cu un an în urmă, Ristei l-a atacat dur pe liderul PSD Liviu Dragnea după ce acesta le-a cerut scuze „miilor de români care stau în puşcărie“. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite