Florin Busuioc, declaraţii rare despre fiul pe care l-a abandonat: „Are tot dreptul să fie supărat pe mine. Mă simt foarte vinovat, dar nu regret“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Busuioc FOTO Pro TV
Florin Busuioc FOTO Pro TV

Actorul şi prezentatorul TV Florin Busuioc (57 de ani) a vorbit în premieră despre prima sa familie, mărturisind că se simte vinovat că şi-a abandonat copilul la scurt timp după naştere.

Invitat în emisiunea Danei Săvuică, „E OK să fii vedetă?“, Florin Busuioc a mărturisit că se simte vinovat că şi-a abandonat fiul de doar o lună, însă în acelaşi timp susţine că nu regretă, pentru că dacă nu ar fi făcut acel pas viaţa lui ar fi fost cu totul alta.

„Mi-am lăsat familia şi nu regret. Pentru că dacă n-o lăsam, n-aş fi fost astăzi aici, pentru că se împiedicau cariera şi devenirea mea de condiţia de a fi acolo, în familie. Anume visul meu de-a ajunge pe o scenă de teatru din Bucureşti, actor recunoscut.  În anii ‘90, când eram încă la Piatra Neamţ şi am făcut o familie acolo, n-aş fi crezut că o să ajung în televiziune, mă gândeam la teatru. Şi mi-am lăsat familia aceea cu copil ca să-mi văd de treaba mea. Deci nu regret cumva! Îmi pare rău, mă simt vinovat, mă simt foarte vinovat, recunosc, dar nu regret“, a declarat Florin Busuioc.

Întrebat dacă a încercat să se reapropie de băiatul lui, Florin Busuioc a spus: „Am făcut nişte gesturi, au fost refuzate, la un moment dat. Acum chiar mi-a scris fi-miu un mesaj: «Am fost un copil, am fost un prost. Hai să facem o...». Şi probabil că o să ne reconectăm şi o să fie bine. Am mai avut nişte încercări, au eşuat, mă rog, n-are importanţă. Mă simt vinovat, dar nu regret“.

Florin Busuioc, care acum este căsătorit şi are două fete, a recunoscut şi că fiul său are tot dreptul să fie supărat pe el, însă spune că este hotărât să se apropie de el. 

„Are tot dreptul să fie supărat pe mine! Nu am nicio îndoială că are acest drept, dar s-a întâmplat. Dacă o să reluăm relaţia, la un moment dat... Trebuie să aflu ce e cu el, ce-i cu viaţa lui. Ştiu că făcea, la un moment dat, facultatea de Meteorologie, sper să fi reuşit. Avea o iubită, dar nu era însurat, nu ştiu dacă s-o fi însurat între timp... El a făcut deja un pas spre mine, trebuie să fac eu pasul următor. Şi o să-l fac! Acum are 29 de ani. Avea o lună când am plecat“, a povestit Busu. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite