Filmul „Cursa morţii“: adrenalină în stare pură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O întrecere în care drumul spre victorie trece peste cadavrele învinşilor

Pe genericul acestui film figurează, în calitate de coproducător, un nume legendar: Roger Corman, cineastul care a câştigat celebritate pentru uimitoarea sa capacitate de a duce la capăt în numai câteva zile, cu un buget ridicol de scăzut, producţii horror, westernuri şi SF-uri de duzină.

Neîndoios, „Cursa mortală“ (Death Race), chiar dacă a fost realizată în cu totul alte condiţii, este cât se poate de reprezentativă, prin factură, pentru cineastul ajuns astăzi octogenar.

De fapt, avem de a face cu un remake al filmului cu titlul similar „Death Race 2000“, datând din 1975 şi având ca producător pe acelaşi Roger Corman.  Era vorba de o poveste futuristică, o cursă de automobile cu adiţiune de puncte, în plin oraş, în care câştigător devenea acela ce reuşea să calce sub roţile bolizilor un număr cât mai mare de persoane aflate în trafic.

Acum lucrurile s-au mai schimbat. Învingător este cel care reuşeşte să-şi trimită concurenţii pe lumea cealaltă.
Actorul potrivit pentru rolul potrivit

Ca interpret al eroului unui asemenea film nimeni nu era mai indicat decât fostul sportiv de performanţă Jason Statham, actor ideal pentru acest gen de producţii, dacă ne gândim la apariţiile sale anterioare din “Transporter”, “Crank” sau “The Bank Job”.

Ne aflăm într-un viitor foarte apropiat, anul 2012, şi economia americană trece printr-o pasă foarte proastă - ceea ce, în treacăt fie zis, pare a anticipa situaţia din aceste zile. Unul din cei loviţi de criză este un fost pilot de curse, Jensen Ames (recte Jason Statham), care a decăzut şi a ajuns la închisoare.

Când iese, reuşeşte să-şi refacă viaţa, îşi ia o slujbă ca muncitor într-o oţelărie şi cunoaşte o femeie cu care se căsătoreşte, cei doi având o fetiţă. Sunt fericiţi.

Până când oţelăria se închide şi Jensen devine şomer. Dar asta nu este totul, soţia va fi asasinată şi fostul pilot se pomeneşte pe nedrept acuzat de crimă. Drept care e trimis la cea mai înspăimântătoare închisoare din ţară. Aici se cuvine precizat că în America viitorului apropiat închisorile au fost... privatizate şi ca atare trebuie să scoată şi ele profit.

Or, directoarea închisorii a găsit un mijloc ingenios de a face bani. Organizează “curse ale morţii”, un fel de reality show care poate fi urmărit pe internet contra-cost.

Deţinuţii, sursă de profit

Competitorii sunt chiar deţinuţii care pilotează maşini blindate prevăzute cu un adevărat arsenal, mitraliere, lansatoare de rachete, aruncătoare de flăcări, pentru a-şi trimite pe lumea cealaltă adversarii. Cine câştigă de cinci ori la rând îşi redobândeşte libertatea.

De trei ori nominalizată la Oscar

În rolul directoarei apare o actriţă cu un palmares impresionant, Joan Allen, de trei ori nominalizată la premiile Oscar. Ideea de a pune alături un actor de serie B, ca Statham, cu o asemenea actriţă de serie A merită într-adevăr aplaudată. Bineînţeles directoarea îi va propune lui Jensen să participe la mortala întrecere, fluturându-i ca recompensă posibilitatea eliberării, iar acesta va accepta, urmând a fi ajutat pe post de mecanic-şef de un codeţinut (Jan McShane, actor meritoriu ca şi Joan Allen), iar în calitate de navigator de o frumoasă codeţinută (Natalie Martinez).

Nu, nu e “spoiler”

Stop! Oare nu am dezvăluit prea multe amănunte, stricând astfel plăcerea celor ce ar dori să vadă filmul fără a şti dinainte despre ce este vorba? Nici pomeneală de aşa ceva, de o divulgare impardonabilă (“spoiler”, cum spun americanii), deoarece subiectul nu are nicio importanţă. Importante sunt efectele speciale, scenele şoc în care maşinile se izbesc năpraznic unele de altele, sunt cuprinse de flăcări, se dau de nenumărate ori peste cap într-un zgomot asurzitor sau pur şi simplu sunt pulverizate. Partea ce mai interesantă, cea mai palpitantă a filmului tocmai în aceasta constă.
În materie de adrenalină, Roger Corman rămâne, categoric, imbatabil.

Titlul original:

Death Race (SUA, 2008)
Regia: Paul W.S. Anderson
În distribuţie: Jason Statham, Joan Allen
Rulează la: Multiplex:
Sâmbătă: 13.45, 16.15, 18.45, 21.15, 23.30
Duminică: 12.45, 15.15, 17.45, 20.15, 22.45
Movieplex Plaza: Sâmbătă/ duminică: 12.15, 14.15, 16.15, 18.15, 20.15, 22.30

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite