Fata de la Texas cântă ca-n filme

Fata de la Texas cântă ca-n filme

Sharleen Spiteri pregăteşte în spatele scenei revenirea formaţiei Texas

Sharleen Spiteri pregăteşte lansarea unui nou album, într-o formulă inedită: coveruri ale unor melodii din filme celebre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar şi pe vremea când era frizeriţă în Glasgow şi compunea versuri, Sharleen Spiteri avea o atracţie pentru lumea cinematografică. În salonul ei anonim din Scoţia nu îi trecea prin cap că, într-un fel sau altul, îşi va împlini ambele visuri: să devină o interpretă celebră şi să atingă cumva Hollywood-ul. Sharleen a devenit vocalista formaţiei Texas, a vândut 20 de milioane de albume de-a lungul carierei sale şi a produs 13 hituri de Top Ten.

Acum, la cinci ani de la destrămarea formaţiei, nu se dă bătută. Vrea să reunească trupa şi scoate pe piaţă un nou album cu coveruri după coloane sonore ale unor filme celebre. Pe noul disc, ce va apărea pe piaţă de la 1 mai, Sharleen interpretează hituri clasice, precum "Xanadu", coloana sonoră a filmului omonim, interpretat iniţial de Olivia Newton John în 1980, "Take my Breath Away", din „Top Gun", lansat de formaţia Berlin, "The Sound Of Silence" (din filmul Absolventul, 1967, cântat de Simon and Garfunkel), „God Bless the Child" (din filmul „Lady Sings The Blues", 1972, cântec interpretat iniţial de Diana Ross), sau „Take Me With U" (melodia lui Prince, coloană sonoră la filmul „Purple Rain", 1984). „The Movie Songbook" este o colecţie a temelor muzicale din filmele sale favorite.

Alegerea solistei nu este deloc întâmplătoare. De fapt, numele formaţiei a fost inspirat de un film celebru - "Paris, Texas", (1984) în regia lui Wim Wenders. Decliciul ideii s-a produs la un concert aniversar pentru Saturday Night Fever, în 2008, înregistrat de BBC, când Sharleen a interpretat "If I Can't Have You", hit al Yvonnei Elliman's. A continuat firesc cu interpretarea unui alt clasic, "Speak Softly Love", soundtrack pentru „The Godfather", în 2009.

Îndrăgostită din nou

Chiar dacă cele mai multe melodii alese au o notă melancolică, asta are mai puţin de-a face cu starea de spirit a lui Sharleen. Artista trăieşte o poveste de dragoste cu noul ei partener de viaţă, Bryan Williams. Anul 2008 o găsea într-o depresie provocată de despărţirea de soţul ei, Ashley Heath, tatăl fetiţei ei de 7 ani. Cântecele scrise în perioada aceea, "All Times I Cried" sau „I'm Going to Haunt You", sunt expresia acelor momente.

Pantofii cu toc iau locul bocancilor

Dar artista nu suferă de teama unor noi începuturi. A decis să lase "Texas" pentru o perioadă şi să producă muzică pe cont propriu, aşa că în 2008 a lucrat la albumul solo „Melody", devenit în scurt timp un succes. Apoi şi-a şocat fanii când a renunţat la celebra jachetă de piele şi la ghete, înlocuindu-le cu pantofi cu toc şi rochii. "M-am jucat cu imaginea mea de-a lungul anilor. Asta e, viaţa mea se schimbă constant, şi asta se vede în felul în care mă îmbrac şi în felul în care cânt", declara Sharleen Spiteri pe website-ul ei.

Totuşi, ceva a rămas neschimbat pentru ea în ultimii ani. Dorinţa de a repune pe picioare proiectul Texas. Momentul trebuia să aibă loc încă de anul trecut, dar un accident neaşteptat al chitaristului formaţiei a întârziat lucrurile. Ally McErlaine, 41 de ani, a fost spitalizat în urma unui accident vascular. Dar Sharleen nu se grăbeşte, chiar dacă nu se întâmplă mereu cum vrea ea.

„S-ar putea să nu apărem împreună pe scenă până în 2011. Dar asta nu e neapărat rău. Vom începe când va fi momentul potrivit", spune artista.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările