Eminem, despre lupta cu dependenţa de droguri şi kilogramele în plus: „Dezvoltasem sindromul obsesiv-compulsiv“

Eminem,
despre lupta cu dependenţa de droguri şi kilogramele în plus: „Dezvoltasem
sindromul obsesiv-compulsiv“

Eminem a reuşit, în cele din urmă, să-şi învingă dependenţa de droguri şi a slăbit 30 de kilograme FOTO Getty Images

Rapperul american Eminem a vorbit, într-un interviu, despre lupta pe care a dus-o cu dependenţa de droguri şi cu kilogramele în plus, acumulate de pe urma acestei adicţii, dar şi despre cum sportul, care l-a ajutat să scape de vicii, s-a transformat în obsesie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi, în prezent, Eminem (42 de ani) are foarte multă de grijă de sănătatea sa, face sport şi este atent la ceea ce mănâncă, viaţa rapperului american arăta foarte diferit cu câţiva ani în urmă. După ce a renunţat la droguri, artistul a slăbit 30 de kilograme.

Într-un interviu în care a discutat despre sănătatea sa, cântăreţul a povestit că, în timp ce consuma droguri, greutatea sa a ajuns la 104 kilograme. „Combinaţia de Vicodin şi de Valium pe care am luat-o ani la rând mi-a lăsat un gol în stomac, iar, pentru a evita durerile, mâncâm constant şi nesănătos“, a spus Eminem pentru „Men’s Journal“, citat de „The Telegraph“.

Totodată, Eminem a rememorat nefericitul incident din anul 2007, când a fost transportat de urgenţă la spital după ce a luat o supradoză de Vicodin şi Valium şi alte medicamente psihoactive. Rapperul a fost internat apoi într-o clinică de dezintoxicare, experinţă care i-a schimbat viaţa. Odată ieşit din clinica unde şi-a tratat dependenţa de droguri, Eminem a început să facă foarte mult sport şi spune că alergatul a fost cea mai bună modalitate pentru a scăpa de kilogramele în plus, dar şi de viciile sale, precizând că exerciţiile fizice l-au ajutat să doarmă. „E uşor de înţeles că oamenii înlocuiesc dependenţa cu exerciţiile fizice“, a spus cântăreţul.

Problemele de sănătate şi-au lăsat amprenta pe chipul lui Eminem FOTO Getty Images

Cu toate acestea, după ieşirea de la dezintoxicare, Eminem a căzut din nou pradă exceselor, după cum însuşi a mărturisit. Cântăreţul obişnuia să alerge câte 13 kilometri în fiecare dimineaţă şi seară, ajungând să dezvolte o obsesie în jurul kilogramelor sale şi ale caloriilor pe care ardea prin sport. „Eram ca un nenorocit de hamster. Dezvoltasem sindromul obsesiv-compulsiv în legătură cu caloriile, trebuia să mă asigur că ardeam câte 2.000 în fiecare zi“, a spus Eminem.

În ciuda acestui lucru, cântăreţul a recunoscut că i-a fost greu să facă sport până când şi-a invins definitiv dependenţa de droguri. Cantităţile mari de alcool, precum şi drogurile şi medicamentele pe care le ingera îl făceau să fie lipsit de motivaţie.

Între timp, Eminem şi-a schimbat complet stilul de viaţă şi a învăţat că totul are o măsură. Deşi, în prezent, nu mai aleargă, el se uită la DVD-uri şi face exerciţii fizice în propria reşedinţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările