Eminem a lansat un avertisment dur la adresa lui Donald Trump: „Voi face ca întregul lui brand să se scufunde“ AUDIO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eminem, împreună cu Big Sean, au lansat o piesă care abordează controversele din societatea americană FOTO Getty Images
Eminem, împreună cu Big Sean, au lansat o piesă care abordează controversele din societatea americană FOTO Getty Images

Rapperul Eminem l-a criticat virulent pe Donald Trump într-un nou cântec, intitulat „No Favors“, care a fost inclus pe albumul „I Decided“ al colegului său de breaslă Big Sean, lansat vineri. În această piesă, Eminem i-a adresat un avertisment dur preşedintelui american, spunând că va acţiona în aşa manieră încât „întregul lui brand să se scufunde“, informează CNN, potrivit News.ro.

„Sunt anti, niciun guvern nu se poate pune cu trupele de comando/ Omul tău nu vrea aşa ceva, Trump e o târfă/ Voi face ca întregul lui brand să se scufunde“, spune Eminem în versurile acestui single, care abordează o serie de chestiuni ce au generat controverse uriaşe în societatea americană, precum brutalitatea poliţiei, criza apei potabile din oraşul Flint şi rasismul din America.

Single-ul „No Favors“ al rapperului Eminem se înscrie într-o serie de acţiuni demarate de mai mulţi activişti şi artişti din comunitatea hip-hop, care se pregătesc să ducă o luptă susţinută împotriva administraţiei Trump, inclusiv a senatorului Jeff Sessions, despre care mai multe voci din Statele Unite afirmă că va distruge reforma din sistemul de justiţie dacă va fi confirmat în funcţia de Procuror General al Statelor Unite.

Până la ora transmiterii acestor informaţii, Casa Albă nu a răspuns solicitării formulate de CNN de a transmite un punct de vedere în această chestiune.

Rapperul Eminem, care nu este deloc străin de discursurile politice, l-a criticat foarte dur pe Donald Trump şi în octombrie 2016, în „Campaign Speech“ - un fragment de opt minute de freestyle, plin de pasiune, în care muzicianul îşi împărtăşeşte convingerile politice şi părerile despre campania prezidenţială din 2016, criticându-i virulent pe susţinătorii politicianului republican.

„Ar trebui să vă fie frică de acest candidat afurisit/ Voi spuneţi Trump, dar nu pupaţi un fund ca o marionetă/ Pentru că el îşi finanţează campania cu banii lui şi pentru că asta e ceea ce vă doriţi/ E o persoană periculoasă şi incontrolabilă, necioplită, cu mâna pe buton/ Care nu va trebui să răspundă în faţa nimănui“, a spus Eminem în versurile acelei piesei.

Noile critici formulate de Eminem fac parte dintr-o tendinţă mai largă care s-a manifestat în 2016, când muzicienii din industria hip-hop au început să îl atace pe Donald Trump, după aproape trei decenii în care au idolatrizat în sute de cântece bogăţia şi puterea magnatului american.

Născut pe 17 octombrie 1972, Marshall Bruce Mathers III - cunoscut sub numele Eminem - şi-a început cariera în 1987. Este primul artist rap care a câştigat un premiu Oscar. Acesta a fost distins, în 2002, cu trofeul Academiei de film americane pentru piesa ”Lose Yourself”, la categoria ”cel mai bun cântec original”. În plus, Eminem a fost recompensat cu şapte premii Grammy.

A lansat opt albume de studio: „Infinite“ (1996), „The Slim Shady“ (1999), „The Marshall Mathers“ (2000), „The Eminem Show“ (2002), „Encore“ (2004), „Relapse“ (2009), „Recovery“ (2010) şi „The Marshall Mathers 2“ (2013).

Eminem a colaborat cu nume importante ale industriei muzicale, precum Dr. Dre, Dido, 50 Cent, Lil Wayne, Rihanna şi Snoop Dog.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite