Ducesele Kate şi Meghan au atras toate privirile la nunta Prinţesei Eugenie. Soţia Prinţului William, alegere vestimentară îndrăzneaţă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ducesele Kate Middleton şi Meghan Markle au atras toate privirile graţie ţinutelor în care şi-au făcut apariţia la nunta Prinţesei Eugenie.

Prinţesa Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta şi fiica Prinţului Andrew şi a Ducesei de York, s-a căsătorit cu Jack Brooksbank, proprietarul unui club din Londra. Cei doi au o relaţie de mai bine de cinci ani.

Pe lângă mireasă, cea mai mare atenţie a fost îndreptată către soţiile Prinţilor William şi Harry, care au avut şi de această dată apariţii fermecătoare. 

Ducesa de Cambridge (36 de ani) a ales o rochie fuxia, creată de designerul ei preferat – Alexander McQueen. Kate Middleton şi-a accesorizat ţinuta cu o pălărie fascinator în aceeaşi nuanţă, iar pantofii şi geanta-plic au fost burgundy.

Imagine indisponibilă

Apariţia este una îndrăzneaţă, având în vedere că la toate celelalate nunţi Ducesa Kate a ales rochii în nuanţe pale pe care le mai purtase în trecut pentru a respecta o regulă a Casei Regale – mireasa trebuie să fie în centrul atenţiei şi nu celelalte doamne din Familia Regală. 

Imagine indisponibilă

La rândul lui, Prinţul William (36 de ani) a arătat impecabil într-un costum de zi. Cei doi copii ai cuplului, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte, au rolul de cavaler, respectiv domnişoară de onoare. 

De asemenea, Ducesa de Sussex (37 de ani) a ieşit în evidenţă într-o rochie navy-blue şi o haină în aceeaşi culoare de la Givenchy, casă de modă care a semnat şi superba rochie de mireasă pe care a purtat-o în luna mai la nunta cu Prinţul Harry (34 de ani).

Imagine indisponibilă

Meghan Markle a optat pentru o pălărie fascinator tot albastru-închis de la Noel Stewart şi pantofi de aceeaşi culoare. 

Imagine indisponibilă
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite