Ducesa Meghan şi-a scos în evidenţă sarcina la ultima apariţie publică înainte de Crăciun: „Sunt foarte însărcinată azi!“ FOTO

Ducesa Meghan şi-a scos în evidenţă sarcina la ultima apariţie publică înainte de Crăciun: „Sunt foarte însărcinată azi!“ FOTO

Meghan Markle urmează să nască în primăvara anului 2019 FOTOGRAFII Guliver/Getty Images

Meghan Markle (37 de ani) a efectuat un angajament public la doar o zi după ce tatăl ei a implorat-o într-un interviu să nu îl mai ignore. Ducesa de Sussex, care urmează să nască în primăvară, a apărut zâmbitoare şi cu o ţinută ce i-a pus în evidenţă burtica de gravidă, ba chiar a şi glumit pe această temă.

Ştiri pe aceeaşi temă

După primul turneu regal şi anunţul că este însărcinată, Meghan Markle a fost văzută tot mai rar în public. Marţi, ea a vizitat un cămin de îngrijire medicală din Twickenham, în sud-vestul Londrei, acesta fiind ultimul ei angajament public până la Crăciun. 
 
Centrul, unde locuiesc mai mulţi veterani ai industriei de divertisment britanice, este susţinut financiar de familia regală. 
 
Ducesa de Sussex a fost extrem de jovială şi a glumit cu gazdele sale, între care actorii Mona Hammond şi Richard O’Sullivan, care i-au mărturisit că se înţeleg foarte bine şi sunt prieteni buni cu toţii. „Sper să mă pot înscrie şi eu în club“, le-a spus Meghan.
 
 
De asemenea, soţia Prinţului Harry, care este însărcinată în câteva luni, s-a amuzat pe seama burticii de gravidă tot mai proeminentă: „Sunt foarte însărcinată azi!“, le-a zis ea râzând. 
 
 
Într-adevăr, Ducesa Meghan a ales pentru această ocazie o ţinută elegantă care i-a pus în evidenţă burtica. Rochia, o creaţie de la Brock Collection în valoare de 930 de euro, cu imprimeuri florale şi spatele gol, a fost accesorizată cu o haină gri de 620 de euro, de la brandul canadian Soia & Kyo, şi o pereche de pantofi cu fundă bej. 
 
 
Meghan Markle a băut un ceai în compania celor de la cămin şi a participat la un scurt recital de Crăciun. Deşi de această dată Ducesa de Sussex nu a venit alături de soţul ei, Prinţul Harry, cuplul regal a participat luna trecută la Royal Variety Show, spectacol anual caritabil în urma căruia toţi banii strânşi merg către centrul veteranilor. 
 
 
Apariţia fostei actriţe americane vine la doar o zi după ce tatăl ei, Thomas Markle, a implorat-o într-un interviu difuzat în cadrul emisiunii „Good Morning Britain“ să îi răspundă mesajelor, declarând că a fost ignorat complet de când fiica lui s-a căsătorit cu Prinţul Harry, în luna mai. Mai mult, bărbatul, fost director de imagine la Hollywood, a făcut un apel direct către Regina Elisabeta pentru a-l ajuta să reia legătura cu fiica sa. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: