Diane Keaton: „Visurile se pot întoarce împotriva ta, acum prefer realitatea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diane Keaton FOTO Getty Images
Diane Keaton FOTO Getty Images

Diane Keaton este nonconformistă, autoironică şi amuzantă, dar recunoaşte că ai nevoie şi de alte calităţi pentru a fi mereu în atenţia Hollywoodului. Actriţa americană a vorbit într-un interviu despre dragostea pentru Woody Allen, despre celibatul ei şi despre personalitatea puternică pe care o are.

Diane Keaton este faimoasă pentru relaţiile lungi pe care le-a avut cu trei legende hollywoodiene: Woody Allen, Warren Beatty şi Al Pacino. Dar nu numai pentru asta. Talentul său actoricesc este de netăgăduit. A câştigat un Oscar pentru „Annie Hall“ (1977) şi un Glob de Aur pentru „Ceva, ceva tot o ieşi“ (Something's Gotta Give – 2003). Ultimul său film, „Nuntă cu peripeţii“ (The Big Wedding - 2013), este o comedie despre dragoste şi relaţii care aduc din nou în discuţie marile iubiri din viaţa ei.

Bărbaţii din viaţa Dianei Keaton

De Al Pacino s-a îndrăgostit atunci când au jucat împreună în „Naşul“ (The Godfather) şi în cele două continuări ale filmului. „Al m-a acaparat de la început. Relaţia noastră a fost minunată din anumite puncte de vedere, dar nu este dragostea vieţii mele. A fost dragostea vieţii mele de atunci. Fiecare bărbat are propria lui decadă în viaţa mea“, a mărturisit ea pentru „The Telegraph“.

Woody a fost la 20 de ani, Warren la 30, iar Al a fost la graniţă, între 30 şi 40 de ani. „Nu-l mai văd pe Al acum“, spune Diane. Dintre toţi bărbaţii din viaţa ei, Woody Allen pare să fi avut cel mai mare impact şi devine un leitmotiv în conversaţii. „Încă îl mai iubesc. Unii oameni rămân în viaţa ta mereu. Vorbim deseori la telefon“, a recunoscut actriţa.

Surprinzător, Diane Keaton, acum în vârstă de 67 de ani, nu s-a măritat niciodată. „Nu m-a cerut nimeni. Poate pentru că sunt foarte sensibilă. Woddy spunea că parcă merge pe coji de ouă în preajma mea“, a declarat ea.

„Sunt o fată bătrână“

Când era mai tânără, îşi dorea să se căsătorească şi i se părea trist ca cineva să trăiască singur. Dar aşa s-a întâmplat: „Sunt o fată bătrână“, spune ea, izbucnind în râs. „Mi se pare o prostie faptul că unii oameni sunt distruşi dacă nu se căsătoresc niciodată. Nu mă pot închipui căsătorindu-mă acum, nu se va întâmpla asta“.

Deşi s-a împăcat cu ideea că nu se va mărita, nu a renunţat niciodată la copii. Când avea 50 de ani a adoptat o fetiţă, Dexter, acum în vârstă de 17 ani, şi un băieţel, Duke, acum în vârstă de 12 ani. Chiar dacă îi adoră, situaţia nu este ideală. „Nu cred că este necesar să aibă o prezenţă masculină în viaţa lor, iar în ceea ce priveşte vârsta, e bine să începi de tânără. Eu am 67 de ani, mi-ar fi plăcut să fiu mai tânără pentru ei. Nu mai am mult timp şi mi-aş dori să le fiu prin preajmă când au 20 de ani, pentru că atunci vor trece printr-o perioadă grea“, a povestit vedeta.

„Ciudata“ Keaton

Diane este prima care se descrie ca fiind ciudată. „Sunt un pic exhibiţionistă“, a mărturisit ea. Chiar şi felul său de a se îmbrăca spune acest lucru. Atunci când a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă, în urmă cu 35 de ani, criticii spuneau că arată ca o cerşetoare.

Spre deosebire stilul adoptat în filme, und epoartă în special rochii vaporoase, stilul personal al actriţei este neconvenţional. „Nu sunt frumoasă, n-am fost niciodată. Dar am încercat mereu să atrag atenţia asupra mea pentru a corecta asta“, a spus ea. Astăzi, stilul ei este încă eclectic. „Iubesc hainele. Mă îmbrac singură“, spune ea. Asta înseamnă că, spre deosebire de alţi actori de la Hollywood, ea nu are un stilist.

Diane Keaton şi Woody Allen

Keaton l-a idealizat pe Allen încă înainte de a se muta la New York pentru a studia actoria. L-a cunoscut când dădea probe pentru rolul din piesa „Play it Again, Sam“, produsă de Woody în 1968. S-a îndrăgostit de el imediat: „Voiam să fiu prietena lui, aşa că am făcut ceva în privinţa asta“.

Sentimentul era reciproc şi, timp de ani de zile, au fost un cuplu model. Allen chiar spunea despre Keaton că a fost muza lui atunci când a început să facă filme. Ea a jucat personajul principal în multe dintre filmele lui, inclusiv în „Adormitul“ (Sleeper - 1973), „Dragoste şi moarte“ (Love and Death - 1975), „Interior“ (Interiors - 1978), „Manhattan“ (1979) şi, bineînţeles, „Annie Hall“ (1977).

Diane Keaton si Woddy Allen in filmul LOve and Death FOTO GettyImages

Diane Keaton şi Woody Allen în filmul „Dragoste şi Moarte“ (1975) FOTO GettyImages

Personajul lui Annie Hall a fost inspirat chiar de Keaton. Câştigarea unui Oscar pentru acest rol a fost un moment copleşitor: „Parcă eram o căprioară în faţa farurilor. Era prea mult. Nu ştiam cum să mă descurc cu aceste sentimente“.

Diane Keaton îl descrie pe Woody Allen ca pe un mentor. „Chiar m-a învăţat meserie şi eu aplicam principiile lui, pentru că îl vedeam cum se ghidează după ele. Este cea mai disciplinată persoană pe care o cunosc, e foarte muncitor. Ţin minte că a fost o perioadă când a citit totul de Dostoievski, apoi Tolstoi, apoi învăţa franceză şi cânta la clarinet în fiecare zi“, îţi aminteşte Diane Keaton.

Actriţa a jucat în peste 50 de filme, iar pe unele dintre ele le-a regizat şi le-a produs. Este blogger la „Hufffington Post“ şi imaginea L'Oreal încă din 2006. Mai mult decât atât, este fotograf, cântăreaţă, scriitoare.

În ciuda aparenţelor, Keaton este o personalitate puternică. Consideră că norocul nu a prea fost parte din viaţa ei de artistă. „Eu chiar mi-am dorit asta, aşa că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-mi îndeplinesc visul. Am avut multe eşecuri, nu am primit mereu ceea ce-mi doream, dar am continuat să perseverez, să mă întorc pentru mai mult. Dacă nu primeam rolul principal, mă îndreptam către ceva secundar, iar dacă nu reuşeam nici acolo, făceam altceva“.

Acum nu mai caută ţeluri imposibil de atins şi nu mai visează la viaţa perfectă. „Să-ţi urmezi visurile poate fi foarte periculos. Visurile se pot întoarce împotriva ta. De acum înainte caut realitatea“, încheie Diane Keaton

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite