Dezvăluiri şocante despre Michael în documentarul HBO. Cum îşi „răsplătea“ regele victimele pentru sex şi cum le convingea să păstreze tăcerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Michael Jackson şi James Safechuck
Michael Jackson şi James Safechuck

Prima parte a controversatului documentar despre Michael Jackson, „Leaving Neverland“, a avut premiera pe HBO duminică seara. Cei doi bărbaţi care-l acuză pe megastar de viol şi hărţuire sexuală, Wade Robson şi James Safechuck, au povestit în detaliu abuzurile la care ar fi fost supuşi.

Cei doi bărbaţi au detaliat cum, iniţial, Jackson s-a comportat în aşa fel încât familiile celor doi, copii la acea vreme, să simtă că ei vor fi în siguranţă în prezenţa starului. Ei au mai vorbit despre comportamentul abuziv care a escaladat pe măsură ce ei au devenit adolescenţi şi despre revenirea lui Jackson în viaţa lor atunci când cântăreţul a fost judecat pentru molestare.

Jackson a reuşit să îi convingă pe cei doi să nu aibă încredere în oameni - mai ales în femei - şi le-a spus că nimeni nu va înţelegere „dragostea“ lor. El le-ar fi spus băieţilor că vor merge la închisoare împreună cu el dacă cineva află ce fac. James Safechuck a mai afirmat că el şi Jackson stabileau ce să facă în cazul în care cineva i-ar fi surprins, scrie News.ro. 

Safechuck, acum în vârstă de 30 de ani, a povestit, de asemenea, cum, la vârsta de 10 ani, „s-a căsătorit“ cu Regele Pop, într-o ceremonie improvizată în dormitorul lui Michael Jackson din ferma Neverland. Jackson i-a oferit atunci băieţelului un inel cu diamante, scrie Daily Mail. 

„Îmi plăceau bijuteriile la acea vreme, iar el mă răsplătea cu bijuterii în schimbul actelor sexuale. Obişnuia să spună că trebuie să-i «vând» ceva, ca să merit cadoul“, a povestit bărbatul în documentarul difzat de HBO. 

image

Michael Jackson şi James Safechuck FOTO HBO 

Bărbatul a povestit şi cum s-a desfăşurat scena „ceremoniei“ de nuntă: „Eram precum un cuplu căsătorit. Şi spun «căsătorit» pentru că am avut chiar şi o ceremonie de nuntă. A avut loc în dormitorul lui şi am rostit nişte jurăminte care spuneau că «vom fi legaţi toată viaţa». Am avut un sentiment plăcut atunci. Şi inelul era frumos, cu diamante. Mi-e destul de greu acum să-mi amintesc acel moment…“.

„Îmi plăceau bijuteriile şi a folosit asta împotriva mea (…). De asemenea, obişnuiam să mergem împreună în magazinele de bijuterii, unde pretindeam că sunt pentru o femeie, iar eu le probam sub pretextul că «am mâna mic㻓, a mai spus Safechuck. 

   

image

Inelul dăruit de Michael Jackson lui James Safechuck FOTO HBO 

Jackson l-a întâlnit pe James Safechuck când au lucrat împreună la o reclamă pentru Pepsi, iar pe Wade Robson, după ce felul în care băiatul îl imita pe Jackson l-a dus pe băiat pe scena unuia dintre concertele din Australia natală.

Michael Jackson a curtat familiile ambelor victime. Mamele lui Robson şi Safechuck au povestit în documentar cum artistul era pentru ele, iniţial, ca un fiu.

El vizita ambele familii şi le găzduia în casele lui, inclusiv la ferma Neverland. Firea lui copilăroasă şi, aşa cum este arătat în documentar, faima copleşitoare le-a convins pe familii că Wade şi James vor fi în siguranţă în compania lui.

Neverland avea multe locuri în care Jackson îşi putea duce victimele. După cum povesteşte Safechuck, proprietatea lui Jackson din Santa Barbara avea mai multe spaţii în care el îi ducea pe băieţi pentru a întreţine relaţii sexuale - o cameră adiacentă sălii de cinema din casa principală sau un dormitor de deasupra gării parcului de distracţii. 

Holul care ducea spre dormitorul cântăreţului era plin de clopoţei care sunau când cineva se apropia, notează News.ro. 

Safechuck, care l-a caracterizat pe megastar drept „un maestru al manipulării“, a mărturisit şi că încă se simte vinovat pentru cele întâmplate. 

„Eram complet îndrăgostiţi în acea perioadă. Când nu eram cu el, mă gândeam la el tot timpul. Eram foarte fericit când suna. Venea la mine şi petreceam toată ziua la cumpărături şi rămânea peste noapte. Mai mergeam în apartamentul lui din Los Angeles şi petreceam câteva nopţi acolo“, spune Safechuck. 

În ciuda abuzurilor sexuale la care a fost supus, Safechuck admite că Michael Jackson era în definitiv „o persoană caldă şi iubitoare“ şi mărturiseşte că megastarul l-a ajutat să se dezvolte profesional. 

Bărbatul a mai povestit că Michael Jackson „şi-a pierdut interesul“ pentru el după vârsta de 14 ani şi-i mărturisea, în încercarea de a-l convinge să nu spună nimănui despre relaţia lor: „Nu trebuie să spunem niciodată nimănui ce facem noi. Oamenii sunt ignoranţi şi nu vor înţelege niciodată că noi ne iubim şi acesta este modul de a ne arăta dragostea. Dacă cineva va afla, vom merge la închisoare, iar vieţile şi carierele noastre vor fi distruse“.  

În partea a doua a documentarului, se vorbeşte mult despre cele două procese deschise împotriva lui Jackson. Amândoi au spus în documentele oficiale că Jackson nu i-a violat niciodată. Când Jackson a fost acuzat că a abuzat de băieţi, în 1993 şi 2003, i-a contactat pe amândoi şi i-a forţat să depună mărturie în favoarea lui. Avocaţii l-au citat pe Robson în procesul din 2004 - 2005, în care el a spus că Jackson nu a avut niciodată un comportament neadecvat. Robson i-a spus regizorului Dan Reed că nu era pregătit, emoţional şi psihic, să spună adevărul la acel moment. 

A fost nevoie de ani pentru ca Robson şi Safechuck să înţeleagă că au fost abuzaţi. Robson a mărturisit că mulţi ani a crezut că „l-am iubit şi el m-a iubit, iar sexul era ceva ce se întâmpla între noi”. 

Safechuck i-a spus mamei lui despre abuz imediat după acuzaţiile apărute în 2003 împotriva lui Jackson, când acesta făcea presiuni asupra familiei să depună mărturie în favoarea lui. Robson a dat în judecată administratorii averii

Documentarul „Leaving Neverland“, despre presupusele abuzuri sexuale comise de Michael Jackson, a fost lansat în ianuarie la Festivalul Sundance. Jackson, care a murit în 2009, la 50 de ani, de supradoză de opiacee, a fost acuzat în mai multe rânduri că a abuzat sexual minori.

Acuzaţiile prezentate în documentar au fost negate de familia lui Jackson şi de reprezentanţii ei, chiar înainte de a vedea filmul, şi au dat în judecată HBO cerând daune de 100 de milioane de dolari pentru încălcarea unei clauze de non-discreditare dintr-un contract făcut în 1992 pentru difuzarea concertului „Live in Bucharest”.

image

Wade Robson, regizorul documentarului Dan Reed şi James Safechuck FOTO AP

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite