Detalii despre profesoara Mariana Badea, mama realizatorului Antenei 3: „Varianta feminină a lui Mircică servea «2, stai jos»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Badea a predat limba şi
literatura română FOTO Arhivă
Mariana Badea a predat limba şi literatura română FOTO Arhivă

Mariana Badea, mama prezentatorului TV Mircea Badea, s-a dovedit a fi o profesoară care îşi obliga elevii să cumpere cărţi de la editura proprie, avea o înclinaţie către Mihai Eminescu şi nu îi atrăgea pe tineri în niciun fel să înveţe tainele limbii române.

După ce Mircea Badea a afirmat că „românii din diaspora nu fac nimic pentru ţară“, fiind criticat de tânăra Veronica Dondaş, mama realizatorului TV, Mariana Badea, fostă profesoară de limba şi literatura română, a intrat în „jocul diasporei“ şi a catalogat-o pe româncă drept o „eroină cu gândire şi renume de manelist“ care profită de „imaginea incoruptibilă şi drepată a unui român“.

Reacţiile românilor cu privire la postarea Marianei Badea nu au încetat să apară. „Mariana, ne pare rău de avortul tău eşuat“, „Ne dă lecţii de moralitate în timp ce mizeria de fi-su este sluga unui infractor dovedit“, „Aşa mamă, aşa fiu“, au fost o parte dintre comentariile internauţilor.

O reacţie, nu atât de violentă, a avut şi Andreea Popescu, o fostă elevă a profesoarei Badea la Liceul Nicolae Kretzulescu, din Capitală, care a scris pe Facebook. „Am avut nefericirea de a o avea drept profesoară pe femeia asta. Cinci zile din săptămână varianta feminină a lui Mircică servea «2, stai jos» dacă nu ştiai detalii despre iubirea ei neîmplinită, Mihai Eminescu. Calitatea ei de profesoară desăvârşită consta doar în vânzarea unor manuale din editura proprie de pe care să învăţăm pentru că la ore nu o ducea minţişoara să facă ceva mai mult decât atât. Mariana dragă, lasă limbajul elevat, nu te salvează, e OK. Ia-ţi odrasla de care eşti aşa mândră şi mutaţi-vă-n Siberia“, a scris aceasta pe Facebook.

Mariana Badea îşi obliga elevii să îi cumpere cartea

Contactată de „Adevărul“, fosta elevă a Marianei Badea a conturat portretul profesoarei aşa cum acesta reieşea din perioada liceului. „Era o femeie destul de arogantă, cu nasul pe sus, genul ăla de femeie în vârstă care se vede că are cât de cât o cultură elementară acolo. Se îmbrăca bine, nu-i ajungeai nici cu prăjina la nas. Era destul de obtuză în sensul în care nu prea accepta alte păreri dacă erau diferite de convingerile ei sau de lucrurile pe care le admiră (vezi Mihai Eminescu)“, a declarat Andreea Popescu pentru „Adevărul“. „Bineînţeles, toate astea erau în contrast cu apariţia ei de profesoară cultă care voia să înveţe elevii tainele limbi române“, continuă ea.

În ceea ce priveşte predarea limbii române, fosta elevă a Marianei Badea îşi aminteşte că era obligată să cumpere, la început de an şcolar, culegerea de comentarii scoasă la Editura Badea. „Am învăţat mecanic anumite comentarii din culegerea ei. Care aparţinea, evident, de editura ei. Toată «predarea» ei era de fapt «aprofundaţi ce scrie în culegere, nu am ce să vă zic mai mult». Ca profesoară nu am simţit că am avut ce să învăţ de la ea. Nu ştiu dacă nu mă înşală memoria, dar cred că prin clasa a X-a sau a XI-a ne-a pus să învăţăm o poezie. Ceea ce mi s-a părut aberant. Nu mai făcusem asta din clasa a V-a“, arată Andreea.

„Am ajuns la concluzia că-s o apă şi-un pământ“

Andreea Popescu mai spune că aspectul fizic dintre Mariana şi Mircea Badea era izbitor, „de fiecare dată când o vedeam în faţa ochilor aveam impresia că văd clona feminină a lui Mircea Badea“. Totodată, Andreea mărturiseşte că în perioada în care era la liceu avea „un oarecare respect pentru Mircea Badea şi pentru curajul lui, mama lui îmi lăsase o impresie mai proastă decât el“. „Şi cumva, deşi nu am plăcut-o niciodată pe femeia asta, îmi lăsa o impresie că poate fi cât de cât obiectivă. Dar m-am înşelat, sunt penibili amândoi. Între timp, am ajuns la concluzia că-s o apă şi-un pământ“, arată ea.

Fosta elevă îşi mai aminteşte că sinceritatea Marianei Badea putea face un elev să se simtă inconfortabil, chiar dacă uneori era şi glumeaţă. „Nu era foarte severă, impunea un respect în clasă, dar nu era genul la care să nu mişti de frică în niciun caz. Nu pot spune că era chiar rea, doar că mie nu mi-a plăcut de ea, nu m-a făcut nimic să o admir, să vreau să învăţ de drag“, conchide Andreea.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite