Delia: Nu mă pricep la politică, dar aş fi mai fericită în România dacă ar exista autostrăzi şi drumuri mai bune

Delia: Nu mă pricep la politică, dar aş fi mai fericită în România dacă ar exista autostrăzi şi drumuri mai bune

Delia va susţine o serie de show-uri, intitulate „Acadelia“, la Sala Palatului

Cântăreaţa Delia recunoaşte că politica nu este punctul ei forte, dar dezvăluie că sunt anumite aspecte la România care o nemulţumesc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un interviu pentru „Adevărul“, Delia ne-a dezvăluit că este conştientă de puterea de convingere pe care o are graţie statutului de persoană publică, dar a explicat că nu vrea să şi-o folosească pentru a influenţa oamenii pe diverse teme pe care nu le stăpâneşte. Totuşi, artista subliniază că s-a lovit şi ea de problemele care îi nemulţumesc pe români, cum ar fi lipsa autostrăzilor şi drumurile proaste. 
 
Delia ne-a vorbit şi despre ce înseamnă să fii femeie în industria de entertainment şi crede că atitudinea de Xena a ajutat-o să depăşească anumite situaţii. Mărturiseşte că pe lângă zilele în care zâmbetul larg nu-i dispare de pe chip, are şi unele în care îi e greu, dar că încearcă să se cunoască pe sine cât mai bine, deşi admite că există şi anumite lucruri de care fuge, care nu-i plac sau de care îi este teamă. „Cred că mă cunosc exact atât cât îmi doresc să mă cunosc“, spune Delia într-un interviu cât se poate de deschis. 
 
„Adevărul“: Ai o influenţa mare asupra oamenilor. Te simţi obligată să ai, spre exemplu, reacţii pe teme politice? 
Delia: În primul rând, la politică nu mă pricep absolut deloc. La chestii umane nu trebuie să te pricepi, pentru că rezonezi, îţi dai seama când un lucru tinde să te îngrădească. „Hai să interzicem sărutul în public“. Opa, stai aşa că asta nu e normal. Nu trebuie să fii doctor docent ca să-ţi dai seama că e împotriva firii, vreau să fiu liber, vreau să iubesc, vreau să iubesc ce-mi place, să mă manifest, să fiu creativ. Atâta timp cât nu fac rău nimănui nu înţeleg de ce să-mi luaţi dreptul da a trăi cum îmi doresc. În schimb la politică nu mă pricep deloc, dar mă uit la ştiri, aud păreri, îmi dau seama că de multe ori suntem şi foarte manipulaţi şi că e bine să nu cazi într-o capcană, pentru că nu ştii de ce parte pici. Politic cel puţin nu aş vrea să influenţez în niciun fel, pentru că nu mă pricep, nu ştiu, habar n-am. Şi cred că lucrurile uneori ne depăşesc şi nu sunt ceea ce par a fi, cred că de multe ori nu ştii cu exactitate cum stau cu adevărat unele lucruri. Dar aş fi mult mai fericită în România dacă am avea nişte drumuri pe care să mă pot deplasa cu duba noastră cea de toate zilele fără să facem 13 ore până la Timişoara. Da, aş fi mai fericită dacă ar exista autostrăzi, drumuri mai bune. Mi se pare uneori că trăim în două lumi în acelaşi timp – o lume în care lucrurile au evoluat şi în care avem tehnologii avansate şi altă lume în care n-avem drumuri şi am rămas în urmă. Mi-ar plăcea să ne putem deplasa mai decent, asta e o chestie pe care am întâmpinat-o în meseria mea. Uneori luăm avioane, dar nu poţi mereu, majoritatea drumurilor, 80%, le facem cu duba şi e un risc la care te supui până la urmă. Am fost fericiţi până acum, dar în momentul în care pleci la drum oriunde în ţara asta eşti supus unui risc enorm. 
 
În afară de asta, ai nemulţumiri privind societatea?
Cred că unii oamenii nu pot trece peste barierele pe care le-au cunoscut în copilărie, peste educaţia pe care le-au dat-o părinţii, educaţie care a fost un pic îngrădită. Eu cred că noi suntem aşa cum suntem pentru că părinţii noştri s-au abţinut foarte mult sau n-au ştiut să spună un „te iubesc“ la momentul potrivit, să fie calzi. Repet, s-a întâmplat aşa pentru că aşa erau vremurile şi lucrurile au venit de la sine. Apoi a venit Revoluţia, lucrurile s-au schimbat, am dat-o un pic în altă dimensiune. Suntem aşa cum ne-a fost istoria, ăsta a fost cursul istoriei noastre şi ne-am comportat ca atare. 
 
Simţi că ţi-a lipsit un „te iubesc“ în copilărie?
Nu mi-a lipsit un „te iubesc“ când eram mică pentru că nu ştiam că există. Nu vreau să mă victimizez. Acum îl conştientizez şi-mi pare rău pentru noi când eram mici, dar acum am altă minte şi înţeleg altfel lucrurile. Dar atunci lucrurile erau mult mai albe şi negre. „Ţi-e foame? Mănâncă! Nu? Treci la somn!“ Fără prea multe explicaţii şi abordări. Plus mentalitatea, la noi femeile erau şi încă sunt privite mult diferit de bărbaţi, în sensul misogin. Nu se cade ca o femeie să facă acest gest, nu se cade ca o femeie să fumeze în public, nu se cade ca o femeie să bea...
 
 
Ai fost desconsiderată vreodată pe acest criteriu? Mă gândesc la începuturi.
Nu neapărat, pentru că eu oricum am fost mai bărbătoasă. Oamenii când se întâlnesc cu mine, şi în general bărbaţii, nu cred că simt o chestie feminină din partea mea. Atitudinea mea e mai de armată, mai masculină, nu am avut niciodată o atitudine feminină în relaţiile sociale, nu mă refer la cele sentimentale (râde). Nu m-am arătat foarte feminină, poate pentru că am avut... Cred că toate au legătură cu perioada copilăriei, felul în care ai ales să te comporţi şi să te arăţi în societate are legătură cu ceva din copilăria ta. Faptul că am ales să fiu puţin mai Xena pe mine m-a ajutat pentru că am putut lupta cu anumite situaţii şi aşa am răzbit, fără să fiu feminină, pentru că nu sunt. Probabil că am văzut şi că aşa nu se întâmplă nimic şi m-am gândit să fiu cu arma la purtător, atitudinea asta a fost. Nu cred că ar fi putut să-mi spună nimeni „eşti femeie!“ Dar în afară de asta eram şi destul de stăpână pe situaţie, nu prea aveai cum să mă dai la o parte doar pentru că sunt femeie, pentru că vocea suna bine, ce făceam pe scenă făceam bine, nu prea aveai motive. Nu ar fi putut să vină misoginul misoginilor să spună „totuşi e femeie, degeaba cântă bine“. Plus că în zona asta artistică cred că eşti un pic privilegiat, e nevoie în entertainment de femei, foarte mult. Sau poate n-am simţit pentru că m-am simţit foarte stăpână pe mine şi nu a încercat nimeni să mă clatine. În schimb, am auzit discuţii dintr-astea de zi cu zi în care diverşi aveau câte o părere d-asta de rămâneai... Chiar recent se comenta la o masă despre diferenţele dintre femei şi bărbaţi de-a lungul istoriei, că femeia a fost mereu asuprită de bărbat, că de fapt bărbatului îi e teamă de femeie şi că d-aia unii bărbaţi şi-au dezvoltat o latura misogină. 
 
Tu crezi că bărbaţilor le este frică de femei?
Da, cred că undeva acolo bărbaţii se tem foarte tare de femei, pentru că ele au această forţă… În primul rând, dau viaţă şi sunt eroine, luptătoare, fac mult mai multe lucruri, o femeie e mult mai complex. Poate că şi noi uneori suntem prea feministe şi ducem lucrurile la extrem, pare că este o competiţie între femeie şi bărbat şi nu cred că trebuie să fie o competiţie, efectiv suntem şi atât. Cred că asta e greşit, pentru că prin natura umană apare acest spirit competitiv cu orice, la un moment dat eşti în stare să te iei la întrecere cu leoparzii sau cu cerbii. Mi se pare că n-ar trebui să existe competiţie între femeie şi bărbat, dar cred că teama naşte această competiţie. Poate că un bărbat a avut o mamă care l-a bătut când era mic, n-a avut cum să riposteze şi va avea mereu o atitudine mai dură faţă de femei sau poate până când îşi va da seama de unde porneşte şi o va rezolva. 
 
Multe dintre problemele noastre de adulţi pornesc de fapt din copilărie. 
Da, în general, da, dar e bine să le rezolvi, să le conştientizezi, să le accepţi şi să mergi mai departe. 
 
Te vedem mereu veselă, pusă pe şoti, dar cum e Delia în momentele de cădere?
Da, eu sunt în general o persoană cu o aură pozitivă, veselă şi cu gura până la urechi, dar de multe ori un zâmbet larg poate fi o capcană, sub un zâmbet de zile mari pe care îl afişezi tot timpul se poate ascunde o depresie. Poţi să zâmbeşti şi să râzi chiar depresiv fiind, au fost cazuri de oameni care păreau foarte fericiţi şi nu erau. Nu zic că e cazul la mine. La mine în general lumea mă citeşte, nu maschez nimic, dacă sunt bine, sunt bine, dacă nu sunt bine, se vede bine. Nu pot să joc că sunt fericită dacă nu sunt. Entuziasmul nu poţi să-l comanzi, e sau nu e. 
 
Ai zile în care starea ta de spirit e atât de jos încât îţi e greu şi să te ridici din pat? 
Da, normal. Ai o grămadă, ai zile în care nu vrei, vrei să faci altceva, să te plimbi sau să stai pur şi simplu. Şi e inevitabil ca la un moment dat să nu te loveşti de asta. Nu ştiu dacă am cunoscut oameni care să fie 100% entuziasmaţi de ceea ce fac tot timpul de 20 de ani, nu ai cum, la un moment dat se întâmplă ceva, la un moment dat îţi vine greu să te urci în maşină ştiind că ai în faţă un drum de 13 ore, apoi filmări. Dar trebuie să ştii să te alimentezi şi să te motivezi singur.
 
Oamenii au impresia că artiştii sunt privilegiaţi, că dacă n-au chef, nu fac.  
Nu, eu aş spune că e mai greu să excluzi din program ceva ce e stabilit prin contract, pentru că nu mai depinde doar de tine. Dacă într-o zi eşti bolnav şi nu te duci la serviciu, poate că şeful te înţelege, dar în cazul unui concert anunţat cu luni înainte nu prea ai variante. Nu mi s-a întâmplat să nu merg, dar trebuie să te duci peste tot dacă ai semnat, vrei-nu vrei.
 
 
Eşti în juriul şi la „X Factor“ şi la „iUmor“. Cum e postura asta?
E solicitant pentru că nu eşti acolo de suprafaţă, eşti acolo să fii spontan, să ai o părere pertinentă despre ceva, să fii şi amuzant, să poţi să evaluezi corect anumite lucruri. Nu e că te duci şi stai pe un scaun şi faci frumos la cameră. E şi multă distracţie, dar este şi foarte obositor. 
 
Ţi-ar plăcea, de pildă, să ai propria ta emisiune?
Mie mi-ar plăcea să stau mai mult pe acasă, în primă fază (râde). Nu cred că mi-ar plăcea să mai fac şi altceva. Nu cred că mai am de unde să mai dau, mi se pare că ar trebui să dau prea mult şi mie nu mi-ar mai rămâne nimic. Dacă aş da toată energia şi toată viaţa mea numai în sensul ăsta, eu aş rămâne zero. 
 
Delia, tu te cunoşti pe tine?
Încă încerc să învăţ lucruri despre mine, să mă cunosc mai bine. Pentru că aşa, dacă ne comportăm ca roboţii şi spunem lucruri doar pentru că trebuie sau pentru că dau bine să fie spuse, nu cred că facem decât să supravieţuim. Dar dacă vrei să fii un pic mai profund, e bine să analizezi lucrurile mai mult. Cred că asta ar fi o calitate a mea – cred că observ mai mult decât lasă oamenii să se vadă. Nu ştiu, uneori paote fi înşelătoare senzaţia că te cunoşti, pentru că avem capacitatea de a ne păcăli foarte mult şi foarte bine. Iar creierul e aşa… Dacă te gândeşti un pic şi la tine, de câte ori şi în câte contexte te-ai minţit singur? Şi dacă nu realizezi că te-ai minţit, atunci înseamnă că te-ai minţit fabulous de bine încât nu ţi-ai dat seama. Depinde cât timp îţi aloci pentru a te cunoaşte şi cred că e un exerciţiu foarte bun să meditezi asupra ta, să te analizezi. Dacă nu faci nimic în sensul ăsta, nu cred că ai cum să te cunoşti. Doar mâncând, bând o cafea şi mergând la birou, nu cred că vei reuşi vreodată să te cunoşti cu adevărat decât în contextele respective. Dacă vrei să te cunoşti, trebuie să depui efort. Eu cred că mă cunosc destul de bine, dar cred că sunt şi anumite lucruri de care fug, lucruri care nu-mi plac sau de care mi-e teamă şi cred că le ţin acolo, nu le accesez foarte mult. Cred că îmi cunosc temerile şi nu-mi plac. Dar cred că toţi facem asta. Cred că nu vrei să te cunoşti foarte bine decât dacă eşti 100% mulţumit de ce eşti şi ce însemni, ceea ce e greu. Cred că mă cunosc exact atât cât îmi doresc să mă cunosc. 
 
Delia va susţine o serie de spectacole, intitulate „Acadelia“, pe 14, 15 şi 16 noiembrie la Sala Palatului. 
 
citeste totul despre: