Decăderea imperiului Playboy şi a fondatorului său: conacul e murdar, Hefner e înconjurat de asistente medicale şi preferă şahul în locul partidelor de sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odinioară un palat al plăcerilor, conacul Playboy a ajuns comparabil cu un azil de bătrâni. Celebrii iepuraşi au făcut loc asistentelor medicale, camerele sunt pline de umezeală, iar Hugh Hefner (89 de ani) a renunţat la vechile tabieturi în favoarea unor obiceiuri specifice vârstei, susţine un model care locuieşte sub acelaşi acoperiş cu excentricul miliardar.

Perioada de glorie a lui Hugh Hefner, dar şi a conacului Playboy, cândva imperiul opulenţei şi al femeilor frumoase, a apus. Carla Howe, în vârstă de 25 de ani, care locuieşte de trei ani în conacul Playboy din Beverly Hills, este ultimul iepuraş care „dă din casă“, după ce Kendra Wilkinson şi Holly Madison au vorbit despre relaţia cu Hugh Hefner şi atmosfera din faimosul conac.

La doar câteva zile după ce reprezentanţii revistei Playboy au anunţat că nu vor mai publica fotografii cu femei nud, Carla Howe a mărturisit, pentru „The Sun“, că o întorsătură similară a luat şi viaţa lui Hugh Hefner, fondatorul imperiului Playboy, ajuns la vârsta de 89 de ani. Cu alte cuvinte, conacul Playboy seamănă mai mult cu un azil de bătrâni decât cu un palat al plăcerilor. „Nu mai este locul exceselor, plin de origii şi femei în sânii goi“, spune Carla Howe, citată de „The Daily Mail“. „Hefner este atât de fragil încât oriunde merge este însoţit de un grup de asistente medicale“, a completat iepuraşul Playboy.

Carla Howe s-a stabilit în conacul Playboy, împreună cu sora sa, Melissa, în urmă cu trei ani FOTO dailymail.co.yk

image

Vârsta a început să-şi spună cuvântul în ceea ce-l priveşte pe Hefner, cel care susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu peste 1.000 de femei. Rar părăseşte confortul propriului cămin, iar majoritatea timpului şi-l petrece jucând şah cu prietenii săi sau vizionând filme vechi. La petrecerile desfăşurate la conac, Hefner vine doar în trecere, retrăgându-se, la scurt timp, în camera sa.

În plus, nici curăţenia nu pare să-l mai intereseze, conform spuselor Carlei. Camerele conacului Playboy sunt pline de umezeală, iar saltelele de pat sunt murdare: „Nu iese din casă aproape niciodată şi refuză să schimbe orice în locuinţă. Tot locul ăla arată de parcă ar fi rămas prins în anii 1980, atmosfera este rece şi parcă nu ar locui nimeni acolo“. Telefoane vechi atârnă pe pereţi, iar băile miros urât, a mai povestit Carla, adăugând că vila Playboy a devenit un loc plictisitor.

Hugh Hefner, fotografiat alături de iepuraşii Playboy în 1996  FOTO dailymail.co.uk

image

Un conac ca o închisoare

Într-un interviu acordat publicaţiei „The Mirror“, Carla Howe a dat mai multe detalii despre metehnele excentricului miliardar. De exemplu, fetele care locuiesc în prezent în conacul cu 22 de camere sunt suspuse unui program strict, făcut după placul lui Hefner. Astfel, la ora 21.00 se „dă stingerea“, iar fetele trebuie să fie în pat. „E ca la închisoare“, se plânge Carla Howe.

image

Mâncare cu „gust de spital“

O altă fixaţie a lui Hugh Hefner este ora cinei. Astfel, în fiecare seară, la ora 18.30, toţi cei din casă se aşază la masă alături de el pentru a se „înfrupta“ din preparatele cu „gust de spital“, conform Carlei, pregătite după gusturile miliardarului. Unul dintre meniurile pregătite constant este carnea de vită în sos cu pătrunjel.

Cina se încheie la ora 19.00, când Hefner se ridică de la masă pentru a viziona unul dintre filmele sale preferate, după care merge direct la culcare, explică Carla.

FOTO Carla Howe alături de Hugh Hefner

Accesul interzis bărbaţilor

Iepuraşul Playboy a vorbit şi despre restricţiile impuse de Hugh Hefner: fetele nu au voie să primească vizitatori, iar prezenţa altor bărbaţi în casă este interzisă. Carla Howe locuieşte în conacul Playboy de trei ani.

Kendra Wilkinson: „Alcoolul şi drogurile mă ajutau să supravieţuiesc“

Anul trecut, Kendra Wilkinson (30 de ani), fost iepuraş Playboy, în prezent vedetă TV, femeie de afaceri şi model, vorbit despre relaţia cu Hugh Hefner, dezvăluind că alcoolul şi canabisul o ajutau să „supravieţuiască“ nopţilor petrecute în compania fondatorului imperiului Playboy.

„De obicei eram foarte beată în acele seri şi nu-mi păsa prea mult de ce se întâmpla până a doua zi. Trebuia să fiu fie foarte beată, fie foarte drogată pentru a supravieţui acelor nopţi. Nu-mi făcea plăcere să fac sex cu el“, a declarat vedeta de televiziune, pentru „Daily Mail“.

Kendra Wilkinson şi Hugh Hefner FOTO Getty Images

hugh hefner si kendra wilkinson foto getty images

Vedeta a fost şi în trecut sinceră şi directă când a vorbit despre raporturile sexuale întreţinute cu Hugh Hefner.„Mi-a cerut să fiu una dintre iubitele lui, iar eu nu ştiam exact ce înseamnă acest lucru, dar am acceptat. Locuiam într-un apartament micuţ şi mă rugam în fiecare zi să scap de acolo. M-a rugat să mă mut în vila Playboy şi am fost de acord, desigur. M-am dus imediat, dar nu ştiam că acest lucru implică şi sexul. Într-o seară m-a întrebat dacă vreau să merg în dormitorul lui şi aşa s-a întâmplat. Eu aveam 18 ani, el 78“, a mai povestit Kendra Wilkinson, citată de „Daily Mail“.

Totuşi, Wilkinson a recunoscut că Hefner nu obliga pe nimeni să facă sex cu el, era alegerea fiecărei fete. Aranjamentul dintre cei doi s-a încheiat în 2008, când ea s-a logodit cu jucătorul de fotbal Hank Baskett, alături de care are doi copii. La rândul lui, Hugh Hefner s-a căsătorit, în 2013, cu Crystal Harris (28 de ani), declarând la momentul respectiv că îi este fidel acesteia şi că vrea să rămână alături de ea până la sfârşitul vieţii sale.

Devenind un mogul media, Hugh Hefner a mai fost însurat de două ori, cu Mildred Williams în perioada 1949-1959, mariaj din care au rezultat doi copii, Christie (62 de ani) şi David (59 de ani), şi cu Kimberly Conrad, mama celor doi fii ai săi, Marston (23 de ani) şi Cooper (22 de ani), în perioada 1989-2010.  Din 2012, Hugh Hefner este căsătorit cu Crystal Harris, în vârstă de 29 de ani. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite