David Lynch, noi afirmaţii despre Donald Trump: „Provoci suferinţă şi dezbinare. Nu e prea târziu să schimbi asta“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Lynch (72 de ani) l-a acuzat pe Donald Trump (72 de ani) că provoacă suferinţă şi dezbină ţări. Afirmaţia vine după ce, în urmă cu câteva zile, regizorul a spus că republicanul ar putea fi unul dintre cei mai mari preşedinţi americani.

Regizorul David Lynch declara zilele trecute că Donald Trump ar putea fi amintit ca unul dintre cei mai mari preşedinţi din istoria Statelor Unite, ceea ce i-a adus laude din partea liderului republican, obişnuit cu reacţiile critice venite dinspre Hollywood.

Ar putea rămâne în istorie drept unul dintre cei mai buni preşedinţi americani pentru că a perturbat lucrurile atât de mult. Nimeni nu este capabil să-l contracareze într-un mod inteligent“, a estimat David Lynch, de patru ori nominalizat la Oscar. 

David Lynch a revenit asupra afirmaţiilor sale şi a declarat că aluziile sale au fost scoase din context. Într-un nou mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, adresat lui Trump,  regizorul a scris că preşedintele american provoacă dezbinare şi suferinţă, dar că nu este prea târziu să schimbe acest lucru, scrie News.ro. 

„Dragă domnule preşedinte, 

Mi-ar plăcea să putem să ne aşezăm şi să discutăm amândoi. Afirmaţia mea (n.r. „Donald Trump ar putea rămâne în istorie drept unul dintre cei mai buni preşedinţi americani“), care a făcut înconjurul internetului, a fost scoasă din context şi e nevoie de câteva explicaţii. 

Din nefericire, dacă vei continua în acelaşi mod nu vei avea posibilitatea de a te remarca ca unul dintre cei mai mari preşedinţi. Ar fi trist pentru tine - şi pentru ţară. Provoci suferinţă şi dezbinare. Nu e prea târziu să schimbi asta. Poţi uni ţara. Sufletul îţi va cânta. Sper că vei da importanţă acestui lucru. Tot ce trebuie să faci este să te porţi cu oamenii aşa cum ai vrea să se poarte ei cu tine“, a fost mesajul regizorului. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite