Daniel Radcliffe se distanţeză de personajul Harry Potter şi vrea să devină regizor

Daniel Radcliffe se distanţeză de personajul Harry Potter şi vrea să devină regizor

Daniel Radcliffe spune că regizorii greşesc atunci când se consideră singura persoană creativă de pe platourile de filme, subliniind importanta costumierilor sau a oamenilor de la machiaj FOTO AFP

Actorul de orgine engleză Daniel Radcliffe a mărtusit, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei „Variety“, că scopul său, în cele din urmă, este de a ocupa un scaun de regizor. Acesta a mai spus că vrea să se distanţeze de rolul pe care l-a făcut celebru, Harry Potter, din franciza cu acelaşi nume, tocmai din acest motiv alegând să apară mai multe în piesele de teatru de pe Broadway, în comedii romantice sau în filme independente.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mi-ar plăcea să regizez. O fac în capul meu când văd alţi regizori făcând-o. «Nu, nu le spune asta», îmi zic în minte. Cred că mă pricep destul de bine în relaţiile cu oamenii. O parte din munca de regizor presupune să ştii că actori diferiţi lucrează în mod diferit. Mi-ar plăcea să fac asta“, a declarat Radcliffe pentru „Variety“.

Britanicul în vârstă de 25 de ani a observat şi a colaborat cu unii dintre cei mai buni regizori ai industriei de film, printre care Alfonso Cuaron, Mike Newell, David Yates şi Chris Columbus. Cu toate acestea, actorul spune că orice regizor, indiferent de producţia pe care o realizează, face o greşeală prea des repetată. „Greşeala pe care o văd până şi la cei mai buni regizori este faptul că aceştia se consideră singura persoană creativă de pe platourile de filmare“, arată Daniel Radcliffe care subliniază importanţa tuturor membrilor echipei de filmare, de la costumieri la persoanele care se ocupă de machiajul actorilor.

Radcliffe spune că îşi va face debutul regizor abia peste câţiva ani, primul său film urmând să fie realizat la scară mică. Printre peliculele pe care le apreciază în mod deosebit se numără „Dr. Strangelove“, „12 Angry Men“, „Arthur“ şi „A Matter of Life and Death“.

După încheierea filmelor din seria „Harry Potter“, unde a jucat rolul principal timp de zece ani, Daniel Radcliffe a interpretat diverse roluri în producţii de televiziune, în lungmetraje, precum şi în piese de teatru, care au fost bine primite de criticii de specialitate, scrie Mediafax.

În 2007, Daniel Radcliff a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack“, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial. Starul britanic a mai jucat în lungmetrajul „Femeia în negru/The Woman in Black“ (2012), dar şi pe Broadway, în muzicalul de succes „How To Succeed In Business Without Really Trying“. Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune „Horns“, regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an.

Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus“, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York). Cel mai recent rol al său este Igor din filmul „Frankenstein“, de Paul McGuigan, aflat în prezent în postproducţie şi programat pentru lansare în octombrie 2015.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările