Dana Săvuică a dezvăluit adevăratele motive ale divorţului: „Soţul îmi reproşa uneori că mă expun prea mult, deşi eu eram destul de decentă“ VIDEO

Dana Săvuică a dezvăluit adevăratele motive ale divorţului: „Soţul îmi reproşa uneori că mă expun prea mult, deşi eu eram destul de decentă“ VIDEO

Dana Săvuică a vorbit despre divorţul de soţul ei, omul de afaceri Răzvan Stanciu FOTO ADPM

La doi ani şi jumătate de la divorţul de omul de afaceri Răzvan Stanciu (48 de ani), Dana Săvuică (48 de ani) a dezvăluit adevăratele motive ale despărţirii, după o căsnicie de 22 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dana Săvuică şi Răzvan Stanciu au divorţat în urmă cu doi ani la notar, după o relaţie de 25 de ani, dintre care 22 au fost căsătoriţi. Cei doi au împreună o fiică, Julie, în vârstă de 23 de ani. 
 
Fostul model, care a fost de altfel şi prima româncă care a pozat în revista „Playboy“, a povestit în cadrul emisiunii „Totul pentru dragoste“, de la Antena 1, că a avut acordul soţului şi al părinţilor pentru acel pictorial, însă omul de afaceri „nu a ştiu să gestioneze“ celebritatea ei, scrie Click.ro. 
 
„Eu am ţinut foarte mult la părerea soţului meu, ca să nu se simtă complexat. El a fost bărbatul în casă. Nu ştiu cum a perceput el lucrurile, dar eu mi-am dat silinţa. Eu de-a lungul căsniciei am făcut efortul de a fi o mamă bună, o soţie bună. Lăsând la o parte acest aspect al celebrităţii, pe care soţul meu l-a gestionat foarte greu, pentru că nu este uşor să fii cu o femeie cunoscută, cred că am obosit. S-a întâmplat un declic şi nu am vrut să ne certăm în fiecare zi, aşa că mai bine ne-am zis că ne despărţim şi rămânem prieteni. Nu trebuie să rămâi într-o căsnicie pentru că ai o casă, o maşină sau o afacere împreună. Inima şi sufletul sunt mai importante şi dacă simţi că acolo doare, mai bine te eliberezi de tot. Şi nici copilul nu mai suferă“, a povestit Dana. 
 
Image result for dana savuica
Dana Săvuică şi fostul ei soţ, Răzvan Stanciu FOTO Arhivă personală 
 
Vorbind despre motivele despărţirii, Dana Săvuică a mărturisit că ea a fost cea care a luat decizia de a divorţa. „Eu am decis lucrul acesta. Cred că am fost eu cea care s-a maturizat şi am tăiat răul de la rădăcină. Am zis să ne vedem noi de pasiunile noastre, fiecare cum ştie mai bine. Fiica mea, Julie, e foarte OK şi poate să judece lucrurile aşa cum trebuie. Mi-a zis doar un singur lucru: «Mami, eu mă bucur pentru tine, vreau să fii liniştită, sănătoasă şi fericită» şi la fel pentru tatăl ei“, a mărturist Dana Săvuică în emisiunea Mirelei Vaida. 
 
În plus, fostul model a mărturisit că a reuşit să-şi refacă viaţa alături de un alt bărbat şi recunoaşte că fostul soţ era gelos şi posesiv. 
 
„Nimeni nu este singur pe lumea asta. Găseşti dragostea în alte forme. Poate îţi iei un animal de companie. Dacă bărbatul cu care eşti nu mai găseşte frumuseţea în tine, să fii sigură că nici nu o să o mai găsească vreodată! Va veni altul care va descoperi acest lucru. Aşa că după ce un tren intră în gară, automat vine altul după el. Iubesc, posibil să fiu iubită, dar las lucrurile în voia lor. Nu vreau să pun presiune pe nimeni şi nici nu vreau să pună cineva presiune pe mine. Soţul îmi reproşa uneori că mă expun prea mult, deşi eu eram destul de decentă. Pornirile astea le avea el. Posesivitate şi gelozie, dar nu era agresiv. Eu nu făceam nimic înainte să întreb, mai ales că eu provin dintr-o familie de diplomaţi“, a adăugat Săvuică. 
 
 
Născută într-o familie de diplomaţi, Dana Săvuică şi-a petrecut copilăria alături de părinţii aflaţi în misiune în Asia de Sud-Est.
 
A făcut gimnaziul şi liceul în România, locuind la bunicii din Târgovişte. În 1993 a terminat Academia de Studii Economice, secţia de Relaţii Economice Internaţionale. În perioada facultăţii a avut primul contact cu modellingul, carieră căreia i-a pus capăt în 1997. În tot acest timp, a fost prezentă la televiziunea publică, în diverse emisiuni. A devenit o adevărată vedetă de televiziune în anul 2001, cu emisiunile în cadrul postului Acasă TV. În 1997, şi-a început cariera în business, înfiinţând agenţia de modele Etiquette Models, care s-a dezvoltat continuu, brandul Etiquette devenind un important furnizor de accesorii de lux. 
citeste totul despre: