Dana Rogoz, vecină cu Prinţul Charles. Cum arată casa actriţei FOTO

Dana Rogoz, vecină cu
Prinţul Charles. Cum arată casa actriţei FOTO

Dana Rogoz

Dana Rogoz este vecină cu Prinţul Charles. Actriţa şi soţul său, Radu Dragomir, şi-au cumpărat o casă la Viscri, cadou la împlinirea a opt ani de căsnicie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dana Rogoz (34 de ani) le-a prezentat fanilor casa pe care ea şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir, şi-au făcut-o cadou la împlinirea a 8 ani de căsnicie. Este vorba despre o casă săsească din Viscri, satul din judeţul Braşov făcut celebru de prinţul Charles.

„Acum 8 ani am spus DA şi am semnat pentru prima oară că doamna Dragomir. Iar azi am semnat actele pentru căsuţa noastră dintr-un sat din Transilvania. Acum aproape că stă să cadă, sărăcuţa, dar abia aşteptăm să o renovăm şi să o umplem de voie bună şi amintiri frumoase. E noul nostru proiect, pe care ni l-am făcut cadou la această aniversare. La mulţi ani, nouă!”, a scris Dana pe pagina personală de Instagram.

Actriţa a făcut publice câteva imagini cu casa, o contrucţie cu specific local, într-o stare avansată de degradare, dar pe care Dana vrea s-o consolideze şi restaureze.

„Căsuţa noastră, pe care am cumpărat-o de curând. Ne doream de mult timp să facem o astfel de investiţie. Ani de zile am căutat prin satele din Transilvania o căsuţă pentru noi. Şi cred că pandemia, cu toată perioada de lockdown, ne-a încurajat şi mai tare să facem acest pas. După cum vedeţi, e foarte mult de lucru la ea. Trebuie consolidată, trebuie restaurată, aşa că mă aştept ca renovarea să dureze câţiva ani. Dar momentan ne e foarte bine şi stând în rulotă în curtea ei, făcându-ne planuri de cum va fi, într-o zi.În a 194-a zi din an am făcut o lungă plimbare prin sat - eu cu Lia în cărucior, Radu cu Vlad în biciroabă - să ne cunoaştem mai bine vecinii”, a mai scris Dana pe contul personal de Instagram.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: