Dan Puric, despre Centenar: „În afară de Biserică, totul a fost un fiasco“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul şi regizorul Dan Puric, în vârstă de 59 de ani, s-a declarat dezamăgit de modul în care a fost marcat Centenarul României, fiind de părere că singura mare realizare a fost sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Dan Puric a susţinut conferinţa „Jertfa unirii noastre“ într-o biserică din Sibiu, la care au asistat câteva sute de credincioşi, dar şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, potrivit Agerpres

Printre altele, artistul a criticat modul în care a fost comemorat un secol de la Marea Unire din 1918: „Vorbim despre Centenar. (...) Realizaţi şi dumneavoastră că în afară de Biserică, totul a fost un fiasco, un compromis tragic, o incapacitate publică de a ne apropia sufleteşte şi moral de cei de acum o sută de ani, care au intrat sub glie ca noi să fim demni, întregi şi liberi“.

Actorul a mai declarat că acest Centenar „a fost o probă de foc“ pentru poporul român, care trăieşte „vremuri cumplite şi confuze“. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite