Dan Negru, protest faţă de creşterea preţului la carburanţi: România vinde scump din cauza lăcomiei. Vreţi să deţineţi totul de parcă aţi avea timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Negru FOTO Facebook / Dan Negru
Dan Negru FOTO Facebook / Dan Negru

Prezentatorul Tv Dan Negru s-a alăturat protestului şoferilor români faţă de creşterea preţului la carburanţi şi a transmis un mesaj liderilor politici ai ţării. Moderatorul a alimentat de numai 1,4 lei, urmând exemplul protestatarilor din mai multe oraşe ale ţării, care s-au mobilizat şi au alimentat în ultimele zile cu sume foarte mici, în încercarea de a provoca pierderi benzinăriilor.

„Am pus şi eu motorină de 1,4 lei ca să le arăt celor lacomi că cel mai greu este să iei puţin atunci când poţi să iei mult. România are sonde de petrol, extrage, rafinează şi totuşi vinde scump. Din cauza lăcomiei alor noştri! Vreţi să deţineţi totul de parcă aţi avea timp să stăpâniţi totul”, a transmis moderatorul pe Facebook, alături de o imagine.  

Şoferii români din mai multe oraşe alşe ţării au început să protesteze faţă de scumpirea carburanţilor. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au venit în număr mare la benzinării, de unde au alimentat cu sume foarte mici de mai multe ori, în încercarea de a provoca pierderi companiilor.

Şoferii sunt nemulţumiţi de creşterea preţurilor din ultima perioadă şi continuă mobilizările pe reţelele de socializare pentru a se organiza proteste, o mare acţiune fiind aşteptată să se organizeze pe data de 30 iunie. 

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite