Dan Negru: „Aleg show-urile cu sufletul şi cu mintea, nu cu foame!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Negru nu crede în sintagma „vara nu-i ca iarna“ şi face un pariu riscant: în acest sezon vrea să câştige publicul cu un show de Revelion.

Dan Negru este un personaj simbolic pentru Antena1. De 12 ani se dedică divertismentului, iar în timp a prezentat emisiuni precum „Academia vedetelor", „Ziua judecăţii", „Ciao Darwin", „Te pui cu blondele" şi „Plasa de stele". Din 2010 este şi moderatorul emisiunii „Vrei să fii milionar?", difuzată în Republica Moldova, şi acum vrea să facă faţă unei noi provocări.

Îşi doreşte să reuşească să transforme o emisiune „scumpă, aparent pretabilă de Revelion şi Crăciun" într-una estivală. Astfel, de aseară, 8 iulie, pe Antena 1, a început „Demascarea" - un show „opulent ca o masă copioasă care, sper, să pice bine acum, vara", după cum declară Dan Negru, gazda emisiunii.

Spectacolul televizat va aduce în faţa publicului spectator vedete deghizate cu măşti şi costume de excepţie. Două echipe se vor lupta în fiecare săptămână să descopere cine este personalitatea din spatele fiecărei măşti, în timp ce aceasta din urmă va avea de pus în scenă un moment artistic. Ferm convins că divertismentul de calitate va aduce în faţa televizoarelor un public numeros, Dan Negru e pregătit să facă faţă provocării de a schimba mentalitatea şi obiceiul de consum al telespectatorilor, în fiecare duminică de la ora 20.20. În avanpremiera emisiunii, carismaticul prezentator a acordat un interviu ziarului „Adevărul".
 
„Adevărul": În urmă cu aproximativ doi ani deplângeai situaţia televiziunii, mai exact calitatea programelor şi a „faunei" care se perindă pe micul ecran. S-a schimbat ceva între timp?

Dan Negru: Da, au reapărut produsele de divertisment care pot aduce un public numeros în faţa televizoarelor, formate internaţionale, unele cu priză la public, altele eşecuri, dar toate încercări reuşite de a readuce publicul spre divertisment.

Ai rămas consecvent aceluiaşi post de mai bine de un deceniu. De ce nu a încercat nimeni să te „fure"?

Am avut multe oferte, dar toate au fost tentante doar financiar ori pe mine, în primul rând, mă interesează o strategie pe cale lungă de divertisment TV. Am marea şansă să nu fac televiziune pentru bani, n-am luat niciodată vreun leu de la vreo bancă, n-am nicio constrângere financiară şi asta îmi dă liniştea să aleg show-urile, formatele, cu suflet şi cu minte, nu cu foame. Şi apoi, după 12 ani de prime-time, sezon după sezon, toţi din Antenă au ajuns să-mi cunoască ticurile, hachiţele, supărările şi bucuriile. Habar n-am dacă alţii ar mai avea răbdare cu mine...

Cu ce te-a convins „Demascarea"?

E show-ul cu care am câştigat al 12-lea Revelion consecutiv ca lider de audienţă, era o datorie faţă de format să-l continuăm. Şi m-a atras provocarea de a încerca un produs scump, aparent pretabil de Revelion şi Crăciun, pe timpul verii. Avem ambiţia de a schimba un obicei de consum vara.

Cu cine te lupţi şi de ce crezi că telespectatorii vor alege show-ul tău în detrimentul celor ale concurenţei?

Ne batem în primul rând cu noi înşine pentru că am avut ambiţia să încercăm pe timpul verii show-ul care a făcut audienţe colosale de Revelion. Ne batem cu cei care cred că publicul are gusturi diferite pentru televiziune, în funcţie de anotimp. Show-ul acesta, daca va reuşi, va schimba mentalităţi într-ale obiceiului de consum tv. Acesta e marele pariu, noi cu noi...

Ce emisiune de la posturile concurente ţi-ar plăcea să prezinţi?

Mă bucură mult explozia de emisuni de divertisment din ultima vreme, mă bucură că se investesc bani frumoşi în piaţa de divertisment TV şi eu sunt cel care ţine pumnii concurenţei ori de câte ori apare un nou show. Aşa că, aş intra în teren pentru oricare emisiune de la oricare altă televiziune, dacă astfel aş putea să dau o mână de ajutor breslei.

Ce aştepţi de la această vară şi unde pleci în vacanţă?

Aştept să mai câştig un pariu în televiziune, cel cu „Demascarea", cât despre vacanţe, încă n-am plănuit nimic. Codruţa, soţia mea, are planurile făcute, eu aflu mereu ultimul.

"Am marea şansă să nu fac televiziune pentru bani, n-am luat niciodată vreun leu de la vreo bancă, n-am nicio constrângere financiară. ''

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite