Dan Bittman, despre procesul cu Marcel Iureş: „Probabil este sfătuit prost de cineva. El crede că aici se câştigă ca la Hollywood“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solistul Holograf, Dan Bittman, a reacţionat după ce a aflat că actorul Marcel Iureş a acţionat în instanţă trupa, precizând că artistul a fost sfătuit prost de către cineva şi că ar trebui să ştie că în România nu se câştigă ca la Hollywood.

Marcel Iureş (64 de ani) a dat în judecată casa de producţie Holograf Productions SRL, fiind nemulţumit de banii primiţi în urma unei colaborări avute acum 12 ani, când artistul a apărut în videoclipul piesei „Fără ea“ preţ de 24 de secunde. Procesul a fost intentat la sfârşitul lunii iulie şi are ca obiect drepturi de autor şi drepturi conexe.

Marcel Iureş: „Am primit o sumă de bani, însă nu-mi mai amintesc cât“ 

„Probabil că nu s-a respectat contractul, o să vorbesc cu avocaţii mei. Am avut o singură colaborare în urmă cu foarte mult timp. La un moment dat am primit o sumă din drepturi conexe, însă nu-mi mai amintesc cât. Vă pot spune doar că în Occident există un sistem bine pus la punct, unde se emit hârtii, aici însă nu se prea întâmplă“, a declarat, pentru „Click!“, Marcel Iureş.

Dan Bittman: „Iureş ne-a mai ameninţat cu judecata“

La rândul lui, Dan Bittman a declarat că nu este prima dată când actorul îi ameninţă cu judecata, precizând că „nu vin mulţi bani“ din difuzarea piesei respective. „Sunt prieten cu Marcel Iureş de 30 de ani şi a mai avut o astfel de problemă acum ceva timp, când ne-a mai ameninţat cu judecata. Nu ştiu ce are din nou, probabil este sfătuit prost de cineva. El crede că aici se câştigă ca la Hollywood, dar nu e aşa, nu vin mulţi bani din difuzările acelei piese“, a declarat Bittman pentru „Click!“.

De asemenea, bateristul trupei, Edi Petroşel,s-a arătat surprins când a auzit de demersul făcut de Iureş, însă a precizat că ştia de nemulţumirile legate de bani. Totodată, muzicianul a spus că procesul este „o surpriză“, întrucât la momentul respectiv a fost semnat un contract pe care artistul l-a acceptat. „Sunt surprins şi este o surpriză pentru mine, pentru că la data respectivă s-a semnat un contract cu care domnul Iureş a fost de acord şi am îndeplinit toate condiţiile impuse de acesta. Atunci, s-a stabilit să-i revină un procent din numărul difuzărilor, din vânzările albumului, iar domnul Iureş a primit atât cât şi-a dorit, conform contractului semnat, respectând toate formele legale. Drepturile de autor au fost plătite, am mai avut nişte discuţii cu avocaţii dânsului, cred că prin 2006, care invocau nemulţumirea acestuia legată de suma mult prea mică, iar noi am prezentat toate deconturile şi rapoartele, apoi s-au calmat. Poate domnul Marcel Iureş are alte aşteptări, având în vedere că îşi desfăşoară activitatea şi în America, însă artiştii din România o duc mai modest, încasările sunt altele“, a explicat Petroşel pentru „Click!“.

Marcel Iureş apare la sfârşitul videoclipul piesei „Fără ea“, timp de 24 de secunde, în care recită următoarele versuri: „Într-o zi m-a întrebat inima/ Suflete, de ce-a plecat şi n-a mai venit?/ Câte zile vor mai fi, câte zile voi trăi ştiu/ Ştiu că n-o să mai iubesc până n-o s-o găsesc/ Aşa i-am spus“. Melodia face parte şi din coloana sonoră a filmului „Orient Express“, semnat de regretatul regizor Sergiu Nicolaescu. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite