„Dallas“, într-o nouă versiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larry Hagman, interpretul celebrului JR Ewing
Larry Hagman, interpretul celebrului JR Ewing

O nouă versiune a serialului „Dallas“ va fi produsă de postul de televiziune american TNT , potrivit tabloidului britanic „Daily Mail“.

Din distribuţie fac parte „veteranii" Larry Hagman (79 de ani), Patrick Duffy (61 de ani) şi Linda Gray (70 de ani), dar şi câteva dintre actualele vedete de la Hollywood, precum Kiefer Sutherland (starul serialului „24") şi Jennifer Love Hewitt.

Actorul Larry Hagman va interpreta din nou rolul care l-a făcut celebru, cel al magnatului texan din industria petrolului, JR Ewing. De această dată, acţiunea se va concentra asupra rivalităţii dintre John Ross - fiul personajului JR Ewing - şi Christopher - fiul adoptat al personajelor Bobby şi Pamela Ewing.

Popularitate uriaşă

Jennifer Love Hewitt, vedeta serialului „Mesaje de dincolo", şi Josh Holloway, starul din „Lost", vor juca şi ei în această producţie TV şi vor aduce o infuzie de „sânge proaspăt" în disfuncţionalul „clan Ewing", potrivit presei britanice.

Postul TNT a anunţat că va începe filmarea episodului, pilot pentru acest serial chiar în noaptea de Revelion. Episodul „Cine l-a împuşcat pe JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul „Dallas", difuzat în 14 sezoane între anii 1978 şi 1991, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite