Cum se simte bucătarul Joseph Hadad, după ce recent a fost transportat de urgenţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joseph Hadad FOTO Pro TV
Joseph Hadad FOTO Pro TV

Chef Joseph Hadad, în vârstă de 59 de ani, a transmis un mesaj şi a explicat ce probleme l-au făcut să ajungă de urgenţă la spital pe 12 februarie. Celebrul bucătar a precizat şi că nu a fost vorba de un infarct, aşa cum s-a anunţat iniţial.

Chef Joseph Hadad a fost internat de urgenţă la spitalul Elias din Capitală, după ce i s-a făcut rău brusc. Iniţial, s-a vehiculat că bucătarul ar fi suferit un infarct, însă, într-un mesaj publicat pe Facebook, Hadad a negat acest lucru. 

El a precizat că starea lui este mai bună şi că totul a fost cauzat de o cădere a tensiunii pe fondul oboselii. 

„Dragii mei, mulţumesc tuturor pentru mesajele de îngrijorare şi mulţumesc celor din presă care s-au interesat de starea mea. Din fericire, diagnosticul publicat nu este real. Acum ma simt mai bine, totul este sub control. Dimineaţă am ajuns la spital pentru că nu m-am simţit bine şi, ca un om precaut, am preferat să nu aştept fără să iau măsuri. Se pare că am avut o cădere de tensiune urmare a suprasolicitării. Vă doresc tuturor sănătate şi, la cel mai mic semn dat de corp, mergeţi la medic“, a scris Hadad. 

Chef Joseph Hadad are în spate peste 40 de ani de experienţă în bucătărie. Şi-a făcut debutul în televiziune la Antena 1, fiind cooptat în juriul emisiunii „Top Chef“. Ulterior, el a fost membru al juriului „Master Chef“, de la Pro TV. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite