Cum au petrecut celebrităţile Ziua Recunoştinţei: Reese Witherspoon şi Lady Gaga le-au mulţumit lucrătorilor din prima linie FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedetele au marcat Ziua Recunoştinţei, sărbătorită anual în ultima joi a lunii noiembrie, prin mesaje şi fotografii publicate pe reţelele de socializare. Ele s-au arătat recunoscătoare pentru că sunt alături de familie şi prieteni, dar au mulţumit şi lucrătorilor din prima linie şi se roagă pentru cei care au avut un an greu.

Reese Witherspoon a petrecut alături de familie şi a transmis că este recunoscătoare pentru cei aflaţi în prima linie în lupta împotriva pandemiei.

Actriţa în vârstă de 44 de ani a publicat o fotografie în care apare alături de soţul Jim Toth şi copiii, Deacon Phillippe, în vârstă de 17 ani, Tennessee James Toth, în vârstă de 8 ani, şi Ava Phillipp, în vârstă de 21 de ani.

„Sunt foarte recunoscătoare pentru toţi cei din prima linie, lucrătorii sanitari şi oamenii care au astăzi grijă de alţii. Şi sunt foarte recunoscătoare pentru voi, toţi”, a scris ea.

Cântăreaţa Lady Gaga a scris pe Twitter: „Mă rog pentru toţi de această Zi a Recunoştinţei care au avut un an foarte greu, care poate întâmpină dificultăţi să pună mâncare pe masă, familii aflate la distanţă sau familii ale căror oameni dragi se află în spital. Inima mea este alături de voi. Sunt recunoscătoare pentru oameni”.

Alex Rodriguez a partajat fotografii cu logodnica lui, cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez, şi copiii ei şi a scris: „Fiţi recunoscători pentru familie. Fiţi recunoscători pentru prieteni. Fiţi recunoscători pentru oamenii care fac diferenţa în viaţa voastră”.

image

Cantautorul John Legend, în vârstă de 41 de ani, a spus că este „atât de recunoscător” pentru soţia lui, Chrissy Teigen, şi copiii lor.

image

Actriţa Jennifer Aniston a publicat imagini cu Lord Chesterfield, căţelul pe care l-a prezentat fanilor pe Instagram în urmă cu o lună. „Suntem recunoscători”, a scris ea alături de o fotografie în care apare alături de animalul de companie.

image

Prietena ei, actriţa Courtney Cox, cu care a jucat în „Friends”, a publicat un mesaj video pe Instagram în care a recreat dansul cu un curcan pus pe cap dintr-un episod al serialului.

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Courteney Cox (@courteneycoxofficial)

Lisa Kudrow, de asemenea star al „Friends”, a comentat: „Ai reuşit asta”, iar Reese Witherspoon i-a scris: „Te iubesc, soro”.

image

Fostul secretar de stat şi candidat la preşedinţie Hillary Clinton a publicat pe Twitter o fotografie din 1994 cu soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, şi fiica lor, Chelsea. Ea a mulţumit oamenilor că au recurs la întâlniri restrânse, în siguranţă, pentru ca anul viitor „mai mulţi americani să sărbătorească”.

Actriţa Catherine Zeta-Jones a publicat o fotografie pe Instagram în care apare alături de soţul ei, actorul Michael Douglas, şi de copiii lor. „Recunoscători”, a scris ea alături de imagine.

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Catherine Zeta-Jones (@catherinezetajones)
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite