Cum arată soţia şi fiicele lui Nelu Ploieşteanu. Artistul a fost în pragul divorţului, dar o tragedie a reunit familia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
nelu ploiesteanu si sotia elena

Nelu Ploieşteanu este plâns de soţie şi de cele patru fiice ale sale, după ce a pierdut lupta cu noul coronavirus, vineri dimineaţă. O nouă tragedie pentru Elena Ploieşteanu, care în urmă cu aproape trei ani şi-a pierdut fiul. Viaţa nu a fost deloc uşoară pentru cuplul Nelu şi Elena Ploieşteanu, care au fost la un pas de divorţ în urmă cu şase ani, dar şi-au iertat greşelile după moartea fiului lor.

Nelu Ploieşteanu a murit vineri dimineaţă, după o luptă grea cu Covid-19. Solistul de muzică lăutărească era internat de două săptămâni la Spitalul Floreasca din Capitală, la Terapie Intensivă.

Solistul de muzică lăutărească se împăcase de doi ani cu soţia Elena, punând astfel capăt unei perioade lungi de scandaluri, dezbătute în direct la televizor. În 2014, Elena l-a acuzat pe Nelu că o înşela de mai mulţi ani cu o femeie căreia îi cumpărase un apartament şi care ar fi fost la vremea respectivă însărcinată cu copilul lui.

S-au aruncat vorbe grele atunci, iar situaţia părea fără ieşire. Nelu s-a mutat din căminul conjugal, la una dintre fiicele lui, iar Elena a rămas să aibă grijă de fiul lor, diagnosticat de la vârsta de două luni cu tetrapareză spastică. Moartea lui Mihăiţă, în 2018, la vârsta de 32 de ani, i-a adus pe cei doi soţi din nou împreună.

„Problemele din ultima perioadă ne-au unit mult”, a declarat la vremea respectivă Elena Ploieşteanu pentru Click! „Acum ne înţelegem destul de bine. Am reuşit să depăşim momentele negre din viaţa noastră. L-am iertat pentru tot ce a făcut în viaţă”, a mai spus femeia îndoliată, care a decis să mai dea atunci o şansă mariajului lor de peste 40 de ani.

Citeşte continuarea şi vezi GALERIA FOTO pe Click.ro

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite