Cu balonul, in pelerinaj la manastire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

EUGEN IACOB, UN tanar bucurestean indragostit de zbor si de publicitate, a infiintat o firma specializata in transportul persoanelor cu balonul pe deasupra Capitalei in scop de agrement.

EUGEN IACOB, UN tanar bucurestean indragostit de zbor si de publicitate, a infiintat o firma specializata in transportul persoanelor cu balonul pe deasupra Capitalei in scop de agrement. Pentru 600 de euro pe ora, Eugen Iacob poate pune oricui la dispozitie insolitul aparat de zbor. Balonul mai poate fi inchiriat si pentru anumite evenimente publicitare. Volumul balonului, de 4.000 metri cubi, este cel mai mare din Romania. Cand este gonflat are dimensiunea unui bloc cu zece etaje. El poate urca si la 15.000 metri altitudine. Balonul face parte din clasa Tommy A 4, inmatriculat la Autoritatea Aeronautica. Are o capacitate de sase persoane, plus pilotul. Acesta este scolit in strainatate, special pentru a conduce balonul. Eugen Iacob ne asigura ca o calatorie este cat se poate de sigura, iar satisfactia unica: "In timpul zborului este o liniste desavarsita. Doar din cand in cand se mai aude flacara instalatiei de gaz. Zborul este permis indiferent de anotimp, totul este sa nu ploua sau sa trasneasca. Pentru a survola Capitala sunt necesare cateva aprobari de la Aeroclubul Roman, Primarie, SRI etc. Pe vreme rece, calatorii se incalzesc de la flacara arzatorului de propan. Fumatul in nacela este strict interzis". In tara noastra exista, in momentul de fata, doar patru baloane cu aer cald. Pretul unuia poate sari de 30.000 de euro. El este dotat cu o aparatura minima de navigatie, altimetru, statie radio, iar suprafata nacelei este de aproximativ 2 mp. Spre deosebire de alte aparate de zbor, directia de deplasare este in functie de curentii atmosferici. Unul dintre programele propuse de organizatori este zborul deasupra manastirilor din jurul Capitalei. Turistii pot "vizita" astfel manastirile Tiganesti, Cernica sau pot zbura in Prahova, deasupra manastirilor Ghighiu si Zamfira.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite