Cristina Ţopescu, despre singurătate: „Mă mai consolez uneori cu gândul că numai oamenii puternici pot trăi şi singuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscută şi apreciată de zeci de oameni, Cristina Ţopescu a murit totuşi în singurătatea căminului ei, înconjurată doar de cei şapte câini pe care îi iubea nespus. Jurnalista a vorbit în trecut despre singurătate, mărturisind că a ajuns să creadă că doar oamenii cu adevărat puternici pot trăi şi singuri.

Singurătatea Cristinei Ţopescu a fost comentată de toată lumea pe Facebook după tragica veste a morţii sale, la doar 59 de ani.

Într-un interviu pentru „Formula As“, din 2008, Cristina Ţopescu vorbea despre singurătate cu resemnare: „Mă mai consolez uneori cu gândul că - se spune - numai oamenii puternici pot trăi şi singuri. Ei nu fac compromisuri, nu se resemnează în relaţii mediocre şi preferă să înfrunte singurătatea, iubind în continuare oamenii şi sperând că, dacă le e sortit, vor găsi în cele din urmă omul lângă care să rămână cu tot sufletul până în ultima clipă. Le doresc asta tuturor oamenilor şi îmi doresc şi mie! Deciziile astea s-ar putea să se ia, însă, în alta parte“.

Cu puţin timp înainte de a muri, Cristina Ţopescu mărturisea şi că marele ei regret este că nu a putut avea copii, punând acest lucru pe seama unei erori medicale. Ea preciza că speră ca „într-o viaţă viitoare“ să fie o mamă de care copiii ei să fie mândri.

În acelaşi interviu pentru „Formula AS“, jurnalista a vorbit şi despre motivul pentru care nu s-a căsătorit niciodată, mărturisind că încrederea în căsnicie i-a fost zdruncinată puternic încă de pe vremea când era copil, din cauza divorţului părinţilor.

„Şi eu mă întreb, uneori, dacă nu e vina mea cumva că nu am încă o familie. Mă întreb însă şi în ce măsură o familie are nevoie neapărat de un act scris. Pe urmă, încrederea mea în căsnicie a fost zdruncinată de copil, când oamenii pe care-i iubeam cel mai mult s-au despărţit, deşi se iubiseră atât de mult, deşi eu îi iubeam şi îmi doream să cresc cu amândoi lângă mine. Mă mai întreb în ce măsură căsătoria mai este azi un garant al iubirii. Dacă nu cumva o anulează! Ca orice femeie, am trăit poveşti frumoase, complicate, am avut şi o mare iubire. Am ajuns însă la concluzia că iubirea nu poate rezista şi nu poate căpăta adâncimi imune la trecerea timpului decât atunci când omul cu care îţi împarţi viaţa e din acelaşi aluat cu tine, dar are alte defecte decât ale tale. Dacă ele coincid, mă tem că relaţia e pecetluită. În ritmul nebun în care trăim, uităm sau nu mai putem, pur şi simplu, să avem răbdare, toleranţă şi tact într-o relaţie de iubire. Dacă peste iubire nu vin toate astea, iubirea se pierde sau, chiar dacă nu se pierde, nu poate rezistă înlăuntrul unei casnicii. Mă întreb uneori dacă nu cumva oferind atâta dragoste în jur, aşa cum mă pricep eu, în sufletul meu mai e loc acum de dragostea faţă de un om, un singur om. Mă întreb şi dacă el ar fi dispus să mă împartă cu atâtea alte fiinţe care au nevoie de mine. Poate că în sufletul meu nu mai e loc acum de altă iubire. Poate că menirea mea e alta, poate că fericirea personală nu mi-e hărăzită în viata asta sau poate că da. Eu nu mă rog ca Dumnezeu să-mi dea ceva anume, ci doar ce crede El de cuviinţă. Faptul că nu m-am simţit în stare să rămân într-o relaţie pentru tot restul vietii, că exigenţele mele sunt atât de multe, nu ştiu încă dacă e din vina mea sau dacă aşa trebuie să se întâmple“, mărturisea Cristina Ţopescu.

Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa în seara zilei de 12 ianuarie după ce aproximativ trei săptămâni nu a mai fost văzută. Cel mai probabil, Cristina Ţopescu a murit pe 28 decembrie 2019, în cursul nopţii, potrivit unor surse medico-legale. Vedeta TV a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă. Autopsia va stabili cauza exactă a morţii. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite