Cornel Patrichi, „regele dansului în comunism“, a împlinit 70 de ani

Cornel Patrichi, „regele dansului în comunism“, a împlinit 70 de ani

Cornel Patrichi a fost denumit „regele dansului în comunism“, în urma relaţiei apropiate de prietenie pe care o avea cu Nicu Ceauşescu FOTO Adevărul/Sever Gheorghe

Chiar dacă s-a născut pe 1 aprilie, ziua internaţională a păcălelilor, Cornel Patrichi este unul dintre cei mai apreciaţi coregrafi şi foşti balerini din România, el fiind denumit „regele dansului în comunism“, în urma relaţiei apropiate de prietenie pe care o avea cu Nicu Ceauşescu.

După ce în 1962 a absolvit Liceul de Coregrafie, Patrichi s-a angajat ca prim balerin la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, prilej cu care a apărut în revista „Cărăbuş“, ca mai apoi, în 1970, să treacă la Teatrul Fantasio. Cariera în teatru a mers mână în mână cu cea din televiziune, mai ales în 1973, atunci când a colaborat cu regizorul Alexandru Bocăneţ. Tot în acea perioadă l-a cunoscut pe Valeriu Lazarov care l-a rugat să îl ajute cu realizarea unor coregrafii pentru un film. „Valeriu Lazarov m-a chemat la televiziune şi m-a întrebat dacă aş putea să-i fac nişte coregrafii frumoase. Am lucrat câţiva ani. El a făcut un filmuleţ cu mine şi Salome, o cântăreaţă care câştigase Eurovisionul în acel an“, povestea Patrichi într-un interviu.

Prientenia cu Nicu Ceauşescu

Despre perioada comunistă, Cornel Patrichi spune că a fost una de bun augur pentru el, din moment ce nu îi lipsea nimic, el fiind asociat grupului select de prieteni ai lui Nicu Ceauşescu. „Aveam tot ce voiam, câştigam foarte mulţi bani. Prin ’60 şi ceva îmi cumpărasem o casă de 500.000 de lei şi în doi trei ani am mai băgat 50.000 de lei în ea. Eu eram socotit, în faţa băieţilor, prieten cu Nicu Ceauşescu“, mai spune el. Relaţia lui Patrichi cu Nicu Ceauşescu era atât de strânsă încât îşi permitea glume nerăsuflate cu acesta. „Mai ales cand jucam tenis şi mă fura, îl băgam în p...a mă-sii. Cei de pe margine, când auzeau, se întorceau de la gard şi o luau la fugă“, mărturiseşte coregraful.

Şansa oferită de străinătate

Chiar şi în acele condiţii, Patrichi simţea că şansa lui ar trebui să vină din străinătate, aşa că, cu ajutorul unui amic, a plecat în ceea ce pe atunci se numea Republica Democrată Germană (RDG), la Dresden, unde a lucrat timp de o lună. Acolo, coregraful a strâns foarte mulţi bani şi a prins gustul libertăţii în aşa măsură încât a mers şi în Italia, unde a rămas până în 1999. Chiar dacă locuinţa din România îi fusese confiscată, acesta a cumpărat alta odată ce a primit ajutorul lui Florin Călinescu. Cel din urmă l-a invitat să facă balet pentru noua lui emisiune din acea vreme, „Vineri seara, cu Florin Călinescu“. „Avea diverse idei, aşa că am făcut 88 de balete, în 11 luni, cât face un coregraf într-o viaţă întreagă“, zice el.

Cornel Patrichi a fost înlocuit în cel de-al 13-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“ de coregraful Edi Stancu. Această decizie a fost luată cu doar două zile înainte de începerea show-ului. După şapte ani de colaborare, Cornel Patrichi a fost informat de producători că s-a decis ca juriul să aibă o componenţă de patru persoane, însă, la scurt timp, acesta a aflat, din presă, că Edi Stancu îi va lua locul.

Cornel Patrichi a jucat în filme precum „The King of Communism: The Pomp & Pageantry of Nicolae Ceausescu“ (2002), „Detaşamentul Concordia“ (1980), „Melodii, melodii...“ (1978), „Gloria nu cântă“ (1976), „Alexandra şi infernul“ (1975), „Un august în flăcări“ (1974), „Veronica“ (1973), „Pentru că se iubesc“ (1972), „Pădurea pierdută“ (1971), „Balul de sâmbătă seara“ (1968), „De trei ori Bucureşti“ (1968) etc. Totodată, el a realizat coregrafii pentru producţii precum „Viraj periculos“ (1983), „Eu, tu şi Ovidiu“ (1977), „Bună seara, Domnule Wilde“, „Actorul şi sălbaticii“ (1975), „Cântecele mării“ (1971).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: