Cornel Ilie, primele declaraţii după divorţ: „Nu e uşor. Pot rămâne mici sechele, mici regrete, să înţelegi în timp ce s-a întâmplat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luiza şi Cornel Ilie
Luiza şi Cornel Ilie

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a făcut primele declaraţii după divorţul de Eliza, femeia care i-a fost soţie timp de 5 ani şi care i-a dăruit doi copii.

Cornel Ilie (44 ani), solistul trupei Vunk, a semnat divorţul de Eliza, cea care i-a fost soţie timp de 5 ani. În urmă cu 7 luni, cei doi au anunţat că punct punct mariajului lor din care au rezultat doi copii, o fetiţă şi un băieţel. 

„Divorţul s-a terminat din momentul în care l-am anunţat. Partea cea mai frumoasă din poveste este că, în continuare, suntem unii dintre cei mai buni prieteni. Pot să rămână mici sechele, mici regrete, să înţelegi în timp ce s-a întâmplat. Nu e uşor să treci printr-un divorţ. Terapia este muzica mea. Mă mir şi eu foarte tare că am ales o cale civilizată, până la urmă e o cale firească. Au trecut vreo şapte luni după divorţ şi suntem în continuare prieteni. Mă interesează prea puţin ce cred alţii. Au fost multe greşeli, nu e ceva cu care să mă mândresc. Dar viaţa vine cu surprize. Familiile noastre sunt un punct sensibil. Nu este un moment plăcut pentru nimeni. Mesajul e: de mâine o să-mi treacă!”, a declarat Cornel Ilie, în emisiunea „La Măruţă”, de la Pro TV, citat de click.ro.

În privinţa zvonurilor privind implicarea într-o nouă relaţie, Cornel Ilie a declarant că în prezent nu şi-a refăcut viaţa sentimentală, dar că este căutat de diferite domnişoare şi că, dacă o să simtă să se căsătorească din nou, o să o facă.

 „Dacă mă asaltează domnişoarele?! Da, aşa este, dar nu e ceva cu care să mă laud. Nu e un scop în viaţa mea acum. Am reuşit să renasc în anul ăsta. A trebuit să iau viaţa de la capăt. Nu mi-am refăcut viaţa sentimentală. Nu este vorba despre o relaţie în viaţa mea acum. Eu îmi refac viaţa din punct de vedere emoţional, dar nu şi sentimental. Nu e acelaşi lucru. Cine nu caută, găseşte. Dacă o să simt să mă căsătoresc din nou, o să o fac din nou. Îmi trăiesc viaţa foarte relaxat din punct de vedere al instinctului, trăiesc momentul”, a mai spus solistul.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite