Citatul săptămânii. Mihaela Rădulescu: „Bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi flori şi amor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Rădulescu lansează cea de-a patra carte din carieră FOTO Sever Gheorghe
Mihaela Rădulescu lansează cea de-a patra carte din carieră FOTO Sever Gheorghe

Andreea Esca şi Mihaela Rădulescu lansează noi volume la Târgul de carte Bookfest, Carlos Santana reine la Festivalul de la Woodstock după 45 de ani, iar directorul Pro TV vorbeşte despre situaţia postului din Pache Protopopescu. Adevarul.ro vă prezintă cele mai importante declaraţii mondene ale săptămânii.

Cea de-a patra carte a Mihaelei Rădulescu, „Cum iubesc bărbaţii“, lansată la editura Polirom, va fi expusă la târgul Bookfest (28 mai - 1 iunie), din Capitală, urmând să fie promovată de autoare printr-un turneu în toată ţara. Cartea include articolele autoarei apărute în diverse reviste.

„«Cum iubesc bărbaţii» nu e un studiu despre ei, ci mai mult despre noi, femeile care vrem să fim iubite şi avem atâtea de dăruit. Din lista de bănuieli personale despre cum iubesc bărbaţii, aş extrage câteva, în joaca de-a analiza. Bărbaţii ne iubesc după cum au fost iubiţi de mamele lor; bărbaţii ne iubesc după cum au fost chinuiţi sau nu la prima iubire; bărbaţii ne iubesc pentru cât de mult avem grijă de ei; bărbaţii ne iubesc pentru că suntem diferite de toate femeile cu care s-au întâlnit; bărbaţii ne iubesc pentru că sunt dependenţi de binele cu care-i obişnuim (confort, sex, mâncare, curăţenie, copii bine crescuţi); bărbaţii iubesc... altfel, chiar alb-negru, deşi noi tot sperăm să vedem curcubeul, din exces de romantism; bărbaţii vor sex şi ciorbă, noi, flori şi amor...“, scrie Mihaela Rădulescu.

Andreea Esca (42 de ani), unul dintre simbolurile televiziunii postdecembriste şi-a lansat şi ea la Târgul Bookfest cartea biografică „Ce-am făcut când am tăcut“. „Un autoportret clasic“, dar şi „un portret atipic“, cartea Andreei Esca încearcă să prezinte cititorilor lucruri aproape necunoscute din viaţa vedetei: poveşti din copilăria şi adolescenţa ştiristei sau dezvăluiri despre prima iubire.

Primul iubit nu se uită niciodată. Nu se poate să nu fi auzit asta măcar o dată. Amintirile mele mă leagă însă foarte strâns şi de al doilea. 

„Primul iubit nu se uită niciodată. Nu se poate să nu fi auzit asta măcar o dată. Amintirile mele mă leagă însă foarte strâns şi de al doilea. Întâi de toate, să cădem de acord că vorbim despre acelaşi lucru: primul – adică primul cu care facem dragoste. (...) Sunt destule femei care trăiesc până la sfârşit alături de cel care a fost primul bărbat din viaţa lor şi care nici nu s-au gândit vreodată să cunoască altul. Cred într-adevăr că prima dată trebuie să facem dragoste cu cineva despre care gândim că este alesul pentru totdeauna. Atât de mult să îl iubim. (...) Eu, de exemplu, aveam obsesia asta cu «Merită»? Îmi amintesc că eram îndrăgostită în adolescenţă de un bărbat care mi-a spus într-o zi, nu după mult timp de când ieşeam împreună, că nu se poate să mai fim prieteni dacă nu mă culc cu el. Mă iubeşte prea mult şi nu mai rezistă să fim despărţiţi de acest impediment.. Ei bine, cu toate că eram topită după el, am considerat că nu merită să fie primul, doar pentru că mi s-a părut anormal să nu mă poată iubi fără actul sexual. Eu credeam că dragostea este mai presus de aşa ceva şi l-am părăsit. «Primul» a devenit astfel prietenul meu din liceu, care m-a iubit ani la rând înante să fim iubiţi în sens fizic şi nu am regretat niciodată decizia. Deşi cel care n-a mai ajuns să fie «primul» mi-a dovedit în timp că era într-adevăr foarte îndrăgostit de mine, că era de o calitate umană rară şi un foarte bun prieten. De ce vă spuneam însă la începutul poveştii că amintirile mă leagă foarte strâns de al doilea? Pentru că după ce treci de faza «primului» şi începi să compari şi să alegi, îţi dai seama că poţi cunoaşte oameni intersanţi, care să te iubească la fel de mult sau chiar mai mult decât «primul», cu care te poţi înţelege mai bine, aşa încât «primul» va rămâne mai ales amintirea plăcută a unei vârste minunate. (...) Cred că pentru a fi fericit trebuie să ai mereu puterea de a o lua de la zero. Să te îndrăgosteşti de fiecare dată fără frică. Să te laşi curtată, admirată, iubită, plânsă, detestată. Ăsta e jocul fascinant al dragostei care te face să te simţi vie. Mă gândesc că multe dintre deciziile unei fete ţin şi de educaţia primită acasă. Dacă părinţii o să-ţi repete că primul trebuie să fie şi ultimul, până la urmă aşa o să crezi şi tu. Nu vreau să condamn această idee. Numai că mama mi-a zis că nu primul contează, ci ULTIMUL. Şi de aici putem reîncepe discuţia, fiindcă, în cazul meu, ultimul a fost... primul: primul francez pe care l-am cunoscut“.

Legendarul chitarist Carlos Santana a vorbit în revista „The Rolling Stone“ despre cel mai nou album al său, „Corazon“ , la care a colaborat cu Gloria Estefan, Juanes şi Pit Bull, despre trecutul său tumultuos afectat de droguri, dar şi despre revenirea la Woodstock după 45 de ani.

Sper că vom putea celebra aceleaşi principii ca acum 45 de ani: iubire, pace şi muzică bună. Dar sper ca drogurile să fie totuşi mai bune anul acesta. 

La 40 de ani de la cel mai de succes disc în limba spaniolă din istoria Billboard, „Oye Como Va“, Carlos Santana revine în forţă, la 66 de ani, cu cel de-al 21-lea album de studio şi plănuieşte să urce din nou pe scena de la Woodstock,  însoţit de nu mai puţin celebrul cântăreţ britanic Rod Steward.

„Sper că vom putea celebra aceleaşi principii ca acum 45 de ani: iubire, pace şi muzică bună. Dar sper ca drogurile să fie totuşi mai bune anul acesta“, a glumit chitaristul de origine mexicană.

Billy Idol, care va concerta în România pe 29 iunie (Bucureşti) şi 30 iunie (Cluj), îşi va lansa şi el o carte autobiografică pe 7 octombrie. „M-ai ştiut ca Billy Idol, rebelul care aduce iadul pe pământ, care şi-a trăit viaţa din plin, uneori mai mult decât viaţa i-a permis. Dar eu sunt, de asemenea, William Albert Michael Broad, un copil al clasei muncitoare din suburbiile Londrei. Sunt iremediabil împărţit între întuneric şi bine, rebel şi sfânt, maniac sexual şi călugăr, poet şi preot, demagog şi populist“, scrie muzicianul în carte.

Sebastian Ghiţă, deputat PSD şi omul care controlează prin apropiaţi postul de televiziune România TV, a declarat într-un interviu acordat pentru HotNews că grupul media pe care îl construieşte se pregăteşte de „o fuziune şi de o vânzare“. Pe lângă această declaraţie, el a arătat că este pe cale să preia ProFM/Info Pro de la Pro TV şi că doreşte să îşi reducă influenţa de mogul media.

Deputatul PSD mai spune că a discutat cu Adrian Sârbu care ar dori să vândă Mediafax dar nu şi-a exprimat intenţia să cumpere deoarece este convins că vinde scump. „Am avut discuţii cu domnul Sârbu cum că ar dori să vândă, în schimb nu mi-am exprimat niciodată interesul şi intenţia pentru că sunt convins că va dori să le vândă foarte scump“, a declarat acesta pentru hotnews.ro.

Suntem fericiţi că Loredana Groza, Smiley şi Marius Moga se vor regăsi în noul sezon «Vocea României» şi că Pavel Bartoş va continua să prezinte acest show fantastic. 

Zvonurile despre plecarea unor vedete de la Pro TV la Antena 1 au fost infirmate de şeful Pro TV, Aleksandras Cesnavicius. „Suntem fericiţi că Loredana Groza, Smiley şi Marius Moga se vor regăsi în noul sezon «Vocea României» şi că Pavel Bartoş va continua să prezinte acest show fantastic. De asemenea, castingul pentru cea de-a cincea editie a «MasterChef» a început şi va urma o caravană în ţară“, a declarat Cesnavicius pentru HotNews.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite