Citatul săptămânii. Ioan Gyuri Pascu: „În aceşti 25 de ani de «libertate» am fost guvernaţi de nişte indivizi lipsiţi de cel mai elementar bun-simţ “

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna care se încheie a fost marcată, cum era de aşteptat, de frenezia Alegerilor prezidenţiale 2014, iar artişti precum 1-Q Sapro şi Ioan Gyuri Pascu au reacţionat la actuala conjunctură fie prin muzică, fie prin cuvinte. În plus, două emisiuni importante au fost scoase din grila Antenei 1. Adevarul.ro vă prezintă cele mai importante declaraţii mondene ale săptămânii.

Cântăreţul hip-hop 1-Q Sapro a lansat piesa „Îmi pare tare rău, Pinocchio“, o dedicaţie pentru Victor Ponta, candidat la Alegerile prezidenţiale 2014. Artistul a declarat, pentru „Adevărul“, că „felul duplicitar“ al premierului a reprezentat o importantă sursă de inspiraţie.

„Felul duplicitar de a fi al domnului Ponta m-a inspirat. Exemplele sunt nenumărate. Ca purtător de cuvânt al domnului Geoană de la Alegerile prezidenţiale trecute a declarat ca a votat alt candidat. Ca prim-ministru are o opinie cu privire la Roşia Montană, ca parlamentar altă opinie. Azi declară un lucru şi mâine altceva, în funcţie de cum se schimbă interesele partidului. Tendinţa de a acapara cât mai multă putere. Scutul făcut pentru a-şi apăra colegii de justiţie. Declaraţia din China că apreciază Partidul Comunist Chinez. Nu economia, nu parteneriatul pe care îl putem avea, nu prietenia româno-chineză, nu! Apreciază partidul comunist! Exemplele pe care le-am dat sunt lista scurta“, a spus rapperul.

image
Felul duplicitar de a fi al domnului Ponta m-a inspirat. Azi declară un lucru şi mâine altceva, în funcţie de cum se schimbă interesele partidului. Tendinţa de a acapara cât mai multă putere. Scutul făcut pentru a-şi apăra colegii de justiţie.  !-Q Sapro, rapper

Muzicianul şi actorul Ioan Gyuri Pascu a postat pe blogul său o scrisoare adresată lui Tudor Gheorghe, pe care îl numeşte „Bardul Neamului Românesc“ şi căruia îi reproşează a declarat că îl susţine pe Victor Ponta, spunându-le, astfel, românilor cu cine să voteze.

„N-am participat la nicio campanie electorală şi nu voi spune românilor cu cine să voteze sau să nu voteze, e fix treaba lor. Oricum, în aceşti 25 de ani de «libertate» am fost «guvernaţi» de nişte indivizi lipsiţi de cel mai elementar bun-simţ, care şi-au făcut nevoile, ca să mă exprim elegant, pe alegătorii lor. În calitate de fost strungar, profesor de limba română (nasol pentru o corcitură, nu?), de autor a şase cărţi şi a 12 albume de muzică originală cu textele aferente, de interpret al unor rolişoare în nişte filme premiate internaţional, îmi voi permite ca, în numele tuturor celor născuţi pe acest pământ din familii mixte sau de alte naţionalităţi, să cer iertare domniei tale că nu suntem rumâni atât de verzi şi de vii ca domnia ta“, a scris artistul pe bogul său.

pascu tudor gheorghe
În aceşti 25 de ani de «libertate» am fost «guvernaţi» de nişte indivizi lipsiţi de cel mai elementar bun-simţ. Ioan Gyuri Pascu, artist

Emisiunea de umor „Serviciul Român de Comedie - Fun Factory“ a fost scoasă din grila Antenei , iar show-ul „Dansează printre stele“, de la acelaşi post, va avea ultima ediţie săptămâna viitoare.

Toni Grecu a mărturisit că ieşirea bruscă a emisiunii sale din grila Antenei 1 a fost surprinzătoare, deşi contextul actual al pieţei media ar putea să fie factorul decisiv care a dictat plecarea sa. „Decizia mi s-a părut cam brutală şi surprinzătoare. Totul face parte dintr-un context larg. E un război al televiziunilor, e o piaţă învolburată, se încearcă reducerea costurilor“, a declarat Toni Grecu.

image
Decizia mi s-a părut cam brutală şi surprinzătoare. Totul face parte dintr-un context larg.  Toni Grecu, umorist

Colega sa de misiune, Jojo, totodată membru al juriului în show-ul „Dansează printre stele“, a pus şi ea scoaterea din grilă a celor două emisiuni pe seama „conjuncturii atipice de pe piaţa media“. „În acest moment, piaţa este extrem de ciudată când vine vorba de producţiile de comedie, de seriale. Noi (membrii SRC – n.r.) suntem conştienţi de valoarea noastră şi de faptul că avem un public stabil, care ne-a susţinut întotdeauna şi ne va susţine în continuare. Produsele marca Toni Grecu au însemnat foarte mult în această piaţă care a fost extrem de schimbătoare. Eu sunt alături de Toni de 14 ani, dacă stăm să analizăm cum s-a schimbat toată această structură vom fi foarte uimiţi de fiecare dată“, a spus Jojo la Adevărul Live.

image
Noi (membrii SRC – n.r.) suntem conştienţi de valoarea noastră şi de faptul că avem un public stabil. Produsele marca Toni Grecu au însemnat foarte mult în această piaţă care a fost extrem de schimbătoare. Jojo, actriţă

Sheryl Lee, interpreta personajului Laura Palmer din serialul de televiziune „Twin Peaks“, are probleme financiare serioase, din cauza unei boli sangvine grave, care i-a afectat capacitatea de a lucra.

Actriţa americană, în vârstă de 47 de ani, diagnosticată în 2007 cu o maladie sangvină rară, neutropenia, a fost obligată să îşi vândă casa pentru a putea trăi. „A trebuit să vând totul din motive financiare. Începând de la vârsta de 40 de ani, am luptat cu această boală vreme de patru ani şi jumătate. Am încercat să lucrez în continuare cât de mult puteam, dar nu mai puteam să fac acest lucru din motive fizice, iar, atunci când arăţi ca un om bolnav, este foarte greu să primeşti un rol“, a declarat ea.

Sheryl Lee foto hepta
Am încercat să lucrez în continuare cât de mult puteam, dar nu mai puteam să fac acest lucru din motive fizice, iar, atunci când arăţi ca un om bolnav, este foarte greu să primeşti un ro. Sheryl Lee, actriţă

Quentin Tarantino vrea să se retragă din activitate după terminarea peliculei „The Hateful Eight“. Regizorul a afirmat că cele zece filme pe care le-a făcut sunt suficiente şi că vrea să-şi lase fanii „dorindu-şi mai mult“.
„Voi scrie piese de teatru şi cărţi, voi îmbătrâni cu graţie. Nu cred că un artist trebuie să stea pe scenă până când publicul îl imploră să coboare. Îmi place ideea de a lăsa fanii dorindu-şi mai mult. Dacă mai târziu voi da peste un film bun nu voi spune că nu îl fac doar pentru că am spus că nu mai fac filme. Dar acum îi las pe fani să-şi dorească mai multe, mi se pare mai bine aşa“, a spus regizorul american.

image
Voi scrie piese de teatru şi cărţi, voi îmbătrâni cu graţie. Dacă mai târziu voi da peste un film bun nu voi spune că nu îl fac doar pentru că am spus că nu mai fac filme.  Quentin Tarantino, regizor
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite