Cine sunt şi cu ce se ocupă fraţii vitregi ai Prinţilor William şi Harry. Când Prinţul Charles va deveni rege, ei ar putea primi titluri regale

Cine sunt şi cu ce se ocupă fraţii vitregi ai Prinţilor William şi Harry. Când Prinţul Charles va deveni rege, ei ar putea primi titluri regale

Familia Prinţului Charles

În 1992, când Prinţesa Diana mărturisea că au fost trei persoane în mariajul ei şi al lui Charles, toţi au fost interesaţi de cealaltă femeie. Şi nu doar de ea, ci şi de familia acesteia, una atrasă fără voia ei în această telenovelă regală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când aventura ei cu Prinţul Charles a fost dată în vileag, Camilla era căsătorită, la rândul ei, cu Andrew Parker-Bowles, tatăl celor doi copii ai ei, Laura (42) şi (45). Prinşi în vâltoarea scandalului amoros n-au fost doar fiii Dianei, William și Harry, ci şi acești viitori frați, doi adolescenţi care-au ajuns să fie hărţuiţi fără milă de presa britanică. Şi nu doar presa îi arăta cu degetul pe copiii amantei regale, ci şi oamenii obişnuiţi, de pe stradă, alături de colegii de şcoală care ajunseseră să îi hărţuiască. Laura Lopes, o tânără care pare bucăţică ruptă din celebra sa mamă, a fost cel mai afectată dintre cei doi fraţi, ajungând până acolo încât l-a confruntat pe Charles, cerându-i s-o lase în pace pe mama ei.

În acest război al mariajelor dezbinate, William şi Harry i-au luat partea mamei lor, regretata Prinţesă Diana, în timp ce Laura şi Tom au făcut front comun în jurul tatălui Andrew, care a divorţat de Camilla în anul 1995. Niciunul dintre aceşti copii n-a fost, aşadar, de acord cu relaţia dintre cei doi foşti amanţi.

Citeşte continuarea aici!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările