Chelsea Clinton e gravidă pentru prima oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica cuplului Bill Clinton - Hillary Clinton aşteaptă primul copil, cu soţul ei, Marc Mezvinsky, potrivit people.com. Chelsea Clinton (34 de ani) va naşte în această toamnă.

„Eu şi Marc suntem foarte fericiţi că primul noastru copil va veni pe lume la finalul acestui an. Am convingerea că, indiferent că va fi fată sau băiat, va creşte într-o lume cu femei puternice, aflate la conducere“, a declarat Chelsea Clinton (34 de ani), citată de revista „People“.

Chelsea Clinton şi-a exprimat dorinţa de a fi mamă de ceva timp. „Vrem, cu voia lui Dumnezeu, să ne întemeiem o familie. Am luat decizia ca 2014 să fie anul copilului“, a declarat ea pentru „Glamour“ în octombrie, anul trecut. Chelsea Clinton a mai zis că Hillary Clinton (66 de ani) şi Bill Clinton (67 de ani) au susţinut-o mereu să facă acest pas. „E o presiune atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Dacă părinţii mei ar fi aici, ar spune fără să stea pe gânduri că ar fi cei mai fericiţi dacă ar deveni bunici. Ar spune asta cu atâta entuziasm, încât m-aş simţi puţin presată“, a recunoscut singura fiică a fostului preşedinte american.

image

De altfel, la aflarea veştii, familia a împărtăşit bucuria cu milioanele de internauţi de pe Twitter. „Eu şi Marc suntem atât de încântaţi că vom aştepta primul nostru copil în această toamnă! Vă mulţumim pentru cuvintele frumoase“, a scris viitoarea mămică.

„Încântat să adaug o nouă legătură la biografia mea de pe Twiiter... bunic în devenire. Eu şi Hillary suntem foarte fericiţi pentru Chelsea şi Marc!“, a notat fostul preşedinte al Statelor Unite.

image

„Cea mai încântătoare titulatură pe care am primit-o până acum: Bunică în Devenire! Eu şi Bill Clinton suntem emoţionaţi că Chelsea şi Marc aşteaptă primul lor copil“, a continuat şi fostului secretar de Stat american, Hillary Clinton.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite