Céline Dion, despre soţul bolnav de cancer: Vrea să moară în braţele mele

Céline Dion, despre soţul bolnav de cancer: Vrea să moară în braţele mele

Céline Dion şi René Angélil s-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii FOTO AP

Cântăreaţa Céline Dion (47 de ani) a dezvăluit într-un interviu acordat publicaţiei „USA Today“ că soţul ei, René Angélil (73 de ani), doreşte să îşi petreacă ultimele clipe din viaţă alături de ea şi să moară în braţele sale, scrie Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Artista canadiană s-a ţinut departe de atenţia presei în ultimii ani, concentrându-se pe îngrijirea soţului şi managerului ei, René Angélil, care a fost diagnosticat cu cancer la nivelul gâtului. În 2014, Céline Dion şi-a anulat toate concertele pe care le avea programate la Caesars Palace din Las Vegas pentru a fi alături de soţul ei, care trecea în acel moment printr-o etapă foarte dificilă a terapiei, notează Mediafax.
 
Dar, după ce a fost încurajată de René Angélil să revină pe scenă, diva nord-americană îşi va relua acea serie de concerte cu un spectacol pe care îl va susţine joi seară. Ea a recunoscut cu această ocazie faptul că nu îi este deloc uşor să susţină primul concert după o pauză atât de lungă.
 

Céline Dion: „Marea mea misiune este să-mi asigur soţul că vom fi bine“

„La început nu mi-am dorit să fac acest show. Nu mă înţelegeţi greşit, ador să cânt pentru oameni, dar am alte priorităţi acum. Însă René mi-a dăruit ceva. Toată suferinţa mea a fost în utlimul an. Dar cred că, deocamdată, am înţeles. Când mă va lovi, mă va lovi. Dar marea mea misiune este să-l asigur pe soţul meu că vom fi bine, că voi avea grijă de copiii noştri şi că el ne va veghea din alt loc“, a explicat artista. 
 
„Acel prim show va fi delicat. Vor exista momente de tăcere, râs, stângăcie, plâns. Dar acesta este sensul unei reveniri pe scenă - altfel, aş lansa doar un album“, a spus cântăreaţa pentru „USA Today“. „A fost liderul meu toată viaţa, dar suferă să nu mă vadă zile întregi, fiind la repetiţii. Dar în acelaşi timp îşi doreşte să fac acest lucru, acest show, să dau interviuri. Dar, de asemenea, se sperie când nu sunt acasă cu el“, a mai adăugat aceasta.
 
Céline Dion şi René Angélil au stabilit detaliile înmormântării FOTO AP

Soţul cântăreţei Céline Dion vrea să ştie cât timp mai are de trăit

Continuând să îl îngrijească pe soţul ei, Céline Dion spune că este foarte hotărâtă să rămână puternică, pentru a fi alături de René până la capăt. Aceasta a dezvăluit că, după o serie de proceduri în mai multe spitale din Boston, René este tratat la reşedinţa din Las Vegas: „I-am întrebat pe doctori în repetate rânduri cât timp mai are de trăit. Trei săptămâni, trei luni? El îşi doreşte să ştie, dar doctorii nu au avut un răspuns.“
 
Ultimele luni au fost marcate de discuţii emoţionante între Dion şi bărbatul pe care îl numeşte „singurul iubit pe care l-a avut“, artista precizând că şi-a notat toate detaliile pe care soţul ei doreşte să le respecte la înmormântare. Cântăreaţa a mărturisit că încearcă să fie puternică, dar uneori soţul ei are nevoie de ceva mult mai sensibil, mai mult decât gânduri pozitive: „Uneori, vrea să merg alături de el într-un loc diferit. Îl întreb: «Îţi e frică? Te înţeleg. Vorbeşte-mi despre asta». Iar René îmi răspunde: «Vreau să mor în braţele tale». Eu îi spun: «Ok, bine. Voi fi aici, vei muri în braţele mele».“
 
Céline Dion şi René Angélil FOTO AP

Céline Dion, un concert pentru soţul ei

Pentru Dion să urce din nou pe scenă înseamnă să-i arate partenerului său că îl sprijină necondiţionat. „Când vezi un om care se luptă atât de tare, are un impact puternic asupra ta. Ai două opţiuni. Te uiţi la soţul tău care este foarte bolnav şi nu-l poţi ajuta, ceea ce te omoară, sau te uiţi la soţul tău bolnav şi-i spui: «Sunt aici cu tine, am grijă de tine. Totul va fi bine». Poţi să ai genunchii care îţi tremură la final, dar, atunci când cineva pe care îl iubeşti se îmbolnăveşte şi are nevoie de ajutor, nu e timpul să plângi. După aceea, desigur. Dar nu încă.“
 
René Angélil a fost operat de o tumoare canceroasă în zona gâtului, în decembrie 2013. Céline Dion şi René Angélils-au căsătorit în 1994 şi au împreună trei copii - René Charles, în vârstă de 14 ani, şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de patru ani.
 
Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie melomană cu 14 copii. Céline Dion a cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În scurt timp, vocea sa a devenit cunoscută şi iubită în întreaga lume. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: