Ce fac membrii The Hollywood Vampires în România: vizite la Bran şi Peleş cu regizorul Tim Burton, petrecere cu mici şi plimbări pe străzile Capitalei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johnny Depp, Joe Perry şi Alice Cooper s-au bucurat din plin de şederea în România
Johnny Depp, Joe Perry şi Alice Cooper s-au bucurat din plin de şederea în România

Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry, trei dintre membrii trupei The Hollywood Vampires, au vizitat Castelul Bran, acestora alăturându-se şi apreciatul regizor american Tim Burton.

Actorul american Johnny Depp (52 de ani), rockerul Alice Cooper (68 de ani) şi chitaristul Aerosmith, Joe Perry (65 de ani), au făcut publice mai multe imagini din România, unde se află pentru concertul The Hollywood Vampires din Bucureşti. În una dintre ele, cei trei muzicieni sunt surprinşi la baza Castelului Bran, imaginea fiind însoţită de mesajul „The Vampires at Bran Castle/ Vampirii la Castelul Bran“. Fotografia (jos, credit foto John Bionelli), publicată pe contul de Facebook al formaţiei, a fost apreciată de peste 15.000 de persoane şi distribuită de alte 1.500. 

image

De asemenea, celebrul regizor american Tim Burton, autorul unor filme de referinţă din cinematografia mondială („Batman“, „Edward Mâini-de-foarfece/ Edward Scissorhands“, „Charlie şi fabrica de ciocolată/Charlie and the Chocolate Factory“, „Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street/ Sweeney Todd: the Demon Barber of Fleet Street“, „Alice în Ţara Minunilor/Alice in Wonderland“), a venit în România pentru a-i face o surpriză actorului Johnny Depp, alături de care a lucrat la mai multe producţii şi care îi este bun prieten. Cineastul a vizitat Castelul Bran, sâmbătă, alături de starul hollywoodian şi de colegii acestuia din trupa The Hollywood Vampires, iar drept dovadă stă tot o fotografie. 

„Tim Burton şi Johnny Depp ascultă cu atenţie explicaţiile ghidului despre istoria Castelului Bran, denumit şi Castelul lui Dracula“, se afirmă în comentariul care însoţeşte o fotografie cu Tim Burton şi Johnny Depp, prezentaţi în curtea interioară a celebrului obiectiv turistic din România. Tot pe pagina de Facebook a formaţiei The Hollywood Vampires a fost publicată o a doua fotografie cu membrii grupului, în mijlocul cărora se află regizorul Tim Burton.

image

Tim Burton, alături de Johnny Depp la Castelul Bran FOTO Kyler Clark 

La rândul lui, rockerul Matt Sorum, toboşarul trupei The Hollywood Vampires, a publicat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: „Ziua de azi a depăşit cu mult nivelul unei zile epice. Nu numai că am vizitat Castelul Bran, supranumit Castelul Dracula, din Transilvania, cu Alice Cooper, dar Tim Burton, celebrul regizor, a apărut aici, pentru a-i face o surpriză lui Johnny Depp. Ne-am fotografiat cu el şi alături de ceilalţi colegi de trupă, Joe Perry, Robert Deleo, Tommy Henriksen şi Bruce Witkin“.

image

Regizorul Tim Burton (centru), alături de membrii formaţiei The Hollywood Vampires, la Castelul Bran FOTO Kyler Clark 

„Am participat la o cină privată în castel, cu membrii trupei şi echipei tehnice. Am plecat după miezul nopţii şi trebuie să vă spun că asta a fost puţin cam înspăimântător. Mulţumesc promotorului nostru Mohi Younes de la Phoenix Entertainment pentru că ne-a oferit o zi minunată. Fotografiile au fost realizate de Kyler Clark“, a adăugat toboşarul Matt Sorum. 

   

image

Membrii formaţiei The Hollywood Vampires, la Castelul Bran FOTO Kyler Clark 

Matt Sorum a făcut pe pagina sa de Facebook o altă dezvăluire, publicând o înregistrare video din interiorul Castelului Peleş, pe care trupa The Hollywood Vampires l-a vizitat înainte de a ajunge la Bran. „Sutem aici, la Castelul Peleş, în munţii României, la o distanţă cam de două ore de mers cu maşina faţă de Bucureşti, în drumul nostru spre Transilvania. Priviţi şi vă minunaţi“, a spus Matt Sorum în înregistrarea video, realizată într-una dintre sălile principale ale Castelului Peleş. 

image

Johnny Depp FOTO Kyler Clark    

Şi rockerul Alice Cooper a publicat pe contul său de Facebook, sâmbătă seară, mai multe fotografii realizate alături de regizorul Tim Burton, în timpul vizitei sale la Castelul Bran. De altfel, înainte de mica excursie, potrivit Mediafax, Cooper a fost surprins plimbându-se pe Calea Victoriei alături de prietena sa, fără a fi însoţiţi de gărzile de corp. Starul a acceptat chiar să facă fotografii alături de fanii care l-au recunoscut.

Membrii trupei The Hollywood Vampires, Alice Cooper (voce), Joe Perry (chitară), Johnny Depp (chitară), Matt Sorum (tobe, ex-Guns N' Roses), Robert DeLeo (bas, Stone Temple Pilots), Tommy Henriksen (chitară) şi Bruce Witkin (clape), au ajuns joi seară, 2 iunie, în România la bordul unui avion privat, iar la coborâre aceştia s-au lăsat fotografiaţi. 

the hollywood vampires in romania
the hollywood vampires in romania

Ulterior, Johnny Depp a transmis un mesaj video spectatorilor din România, încurajându-i să asiste la concertul pe care trupa îl va susţine luni, 6 iunie, în parcarea centrală a complexului Romexpo din Capitală. 

În a doua seară petrecută în România, Johnny Depp a închiriat un local din Bucureşti, unde i s-a făcut un grătar românesc, cu mici şi cârnaţi, iar de pe masă nu au lipsit nici zacusca, slănina cu ceapă şi pastrama de oaie, potrivit unui material realizat de Observatorul Antenei 1.

The Hollywood Vampires a ales doar cinci ţări europene în care să concerteze anul acesta, printre care şi România, ţara noastră fiind şi singura din zona est europeană. În concertul de luni, care va avea loc în parcarea complexului Romexpo, publicul va putea asculta pe lângă piesele proprii compuse de cei trei membri şi incluse pe albumul „Hollywood Vampires“, lansat în 2015, şi reinterpretări ale unor piese legendare aparţinând unor artişti precum The Who, The Doors, Motorhead şi David Bowie.

Concertul va fi deschis de grupul alternative Robin and the Backstabbers, iar biletele se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online de pe site-ul eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, cuprinse între 169 de lei şi 459 de lei, în funcţie de poziţionarea locurilor. Porţile se vor deschide la ora 18.00, iar DJ Hefe se va ocupa să încălzească atmosfera până la începerea show-ului trupei Robin and the Backstabbers de la ora 19.30. La ora 21.00 este programată intrarea spectaculoasă în scena a supergrupului Hollywood Vampires.

Trupa are acelaşi nume, The Hollywood Vampires, pe care îl avea formaţia înfiinţată de Cooper în 1970, care îi avea în componenţă şi pe alţi rockeri celebri, mari consumatori de alcool la acea vreme, precum Ringo Starr, John Lennon şi Keith Moon. Grupul a lansat un singur album de studio, „Hollywood Vampires“ (2015), care se bucură de câţiva invitaţi speciali, precum Paul McCartney, Dave Grohl, Joe Walsh şi Christopher Lee.

Primele concerte susţinute de The Hollywood Vampires au avut loc la Roxy Theatre din Los Angeles, pe 16 şi 17 septembrie 2015. Cei trei membri au fost acompaniaţi de basistul Duff McKagan, toboşarul Matt Sorum şi chitariştii Tommy Henriksen şi Bruce Witkin. În februarie 2016, super-grupul The Hollywood Vampires a concertat la gala premiilor Grammy, aducând un tribut muzicianului englez Lemmy, care a murit la sfârşitul anului 2015. 

   

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite