Ce glume a făcut Adrian Văncică pe seama Elenei Udrea când a văzut-o în public la un spectacol. Ce spune despre Dragnea şi Iohannis ca spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Adrian Văncică a povestit că a avut-o spectatoare pe Elena Udrea la un spectacol de stand-up coemdy şi nu a ratat şansa de a face o glumă pe seama fostului ministru al Turismului.

Cunoscut mai ales pentru rolul lui Celentano din serialul „Las Fierbinţi“, Adrian Văncică a povestit la Digi 24 cum a reacţionat Elena Udrea când a glumit pe seama ei la un spectacol în care era prezentă în public. Întâmplarea a avut loc chiar în perioada în care fostul ministru se înscrisese la Teologie. 

„Ştii cine a fost la mine odată? Elena Udrea. Mamă, mamă, mamă ce am tăvălit-o. Nici nu mai ştiu ce i-am zis. Atunci când am văzut-o mi-au sărit toate în cap. Nimerise în sală undeva de Sf. Parascheva şi era în perioada în care se dusese la o şcoală de nu ştiu ce, să se facă măicuţă. I-am zis: «Dar ce căutaţi aici? De ce nu sunteţi la Iaşi ca toţi oamenii, de ce nu vă duceţi acolo să vă perfecţionaţi?» Am început să vorbesc cu ea, ceilalţi au început să râdă. «Vedeţi? Exact şi eu fac ca dvs. Stau cu un microfon, vorbesc liniştit, le-am luat banii şi pe ei îi ţin în întuneric»“, a povestit Văncică în emisiunea „În faţa ta“. 

Întrebat dacă Udrea i-a dat replică, actorul a replicat: „Doamne fereşte, păi cum? Nu. Fată deşteaptă, a râs“.

Despre liderul PSD Liviu Dragnea, Văncică a precizat că nu ar vrea să-l aibă în public, iar despre preşedintele Klaus Iohannis a spus: „Nu cred că mi-ar fi greu. E un băiat deştept. Ar înţelege glumele, le zic mai calm, mai liniştit“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite