Cauza morţii Cristinei Ţopescu: ce problemă cardiacă ar fi provocat decesul jurnalistei

Cauza morţii Cristinei Ţopescu: ce problemă cardiacă ar fi provocat decesul jurnalistei

Cristina Ţopescu a fost găsită moartă pe 12 ianuarie

Medicii legişti au descoperit ce problemă cardiacă ar fi provocat moartea jurnalistei Cristinei Ţopescu, care a fost găsită decedată pe 12 ianuarie, la trei săptămâni după ce şi-a găsit sfârşitul singură, în casă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stabilirea cauzei morţii Cristinei Ţopescu a fost un proces dificil pentru medicii legişti de la Serviciul de Medicină Legală (SML) Ilfov, care au efectuat miercuri, 15 ianuarie, necropsia inimii prezentatoarei de televiziune. 
 
Potrivit unor surse medicale citate de Libertatea, Cristina Ţopescu avea inima mai grasă decât în mod normal, ceea ce ar fi putut conduce la tulburări cardiace şi la producerea unui infarct.
 
Disecţia inimii Cristinei Ţopescu a durat peste două ore, iar legiştii au studiat organul macroscopic, din punct de vedere anatomic. Examinarea a scos la iveală faptul că între muşchii cordului jurnalistei se instalase un strat de grăsime care ar fi putut duce la anumite anomalii din punct de vedere al activităţii cardiace, potrivit surselor medicale.
 
„Necropsia pe cord a evidenţiat o inimă ceva mai grasă decât este normal să fie. Grăsimea depusă între muşchii inimii ar fi putut conduce la tulburări cardiace şi chiar la producerea unui infarct miocardic. Au fost recoltate probe de laborator pentru examenul microscopic, care, sperăm, să ne dea mai multe răspunsuri în ceea ce priveşte cauza morţii ei, despre care credem că a fost un infarct“, au declarat medicii pentru sursa citată.
 
Pe toată durata necropsiei inimii Cristinei Ţopescu, în sala de autopsie s-au aflat şi poliţişti judiciarişti de la IPJ Ilfov, care au filmat întreaga intervenţie medico-legală.

Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în casă la 59 de ani 

Prezentatoarea de televiziune Cristina Ţopescu a fost găsită moartă în locuinţa sa în seara zilei de 12 ianuarie după ce aproximativ trei săptămâni nu a mai fost văzută. Cel mai probabil, Cristina Ţopescu a murit pe 28 decembrie 2019, în cursul nopţii, potrivit unor surse medico-legale. Vedeta TV a fost găsită în pat, în pijamale, fără urme de violenţă. 
 
 
Potrivit poliţiei, în cursul serii de duminică, în jurul orelor 22.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, poliţiştii din Otopeni au intrat în imobilul respectiv unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală.
 
 

Cristina Ţopescu, fiica îndrăgitului comentator sportiv Cristian Ţopescu, s-a născut la Oradea, în 1960, şi a absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, secţia engleză-italiană.

Ea a fost arestată în 1989 timp de trei luni, după ce a fost prinsă încercând să fugă din ţară.

S-a făcut remarcată la pupitrul ştirilor, fiind ani buni craincă la Pro TV, apoi principala prezentatoare a buletinului de ştiri de la Prima TV, timp de 12 ani. În 2013, ea a demisionat după ce s-a înscris în PSD. Cristina Ţopescu a lucrat şi la Antena 3.

 În ultima perioadă, după ce declarase că se retrage din presă, a continuat să realizeze emisiunea „Interviuri (ne)convenţionale“ la Canal 33. De la finalul anului trecut, Cristina Ţopescu era consiliera ministrului Sănătăţi, Victor Costache.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: