Cauza decesului fiicei lui Whitney Houston a fost stabilită. Rezultatele, secretizate până la finalul cercetărilor: se pot face acuzaţii de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cauza oficială a decesului lui Bobbi Kristina Brown, fiica fostei cântăreţe Whitney Houston, a fost stabilită de poliţişti, însă a fost secretizată având în vedere că în acest caz ar putea fi făcute acuzaţii de omor, transmite contactmusic.com, citat de Mediafax.

În momentul de faţă, poliţiştii americani din Fulton County, Georgia, continuă investigaţiile în cazul morţii fiicei lui Whitney Houston. Până la finalizarea cercetărilor în acest caz, cauza oficială a decesului va fi secretizată, conform deciziei unui judecător.

Potrivit site-ului american „TMZ“, citat de Mediafax, o instituţie de specialitate a stabilit deja cauza morţii tinerei de 22 de ani, însă autorităţile implicate în acest caz vor să ţină informaţia secretă pentru a preveni ca potenţialii suspecţi să o folosească în interesul personal şi să evite astfel furnizarea de dovezi care i-ar putea incrimina.

Nick Gordon, acuzat de omor prin imprudenţă

Nick Gordon, iubitul lui Bobbi Kristina Brown, a fost deja acuzat de omor prin imprudenţă, după ce i-ar fi oferit fetei un „cocktail toxic“. Potrivit presei internaţionale, după ce a consumat băutura, Bobbi Kristina a intrat în stare de înconştienţă, moment în care Gordon a băgat-o cu faţa jos într-o cadă plină cu apă rece. Incidentul, petrecut la sfârşitul lunii ianuarie, i-a provocat tinerei distrugeri celebrale ireversibile, iar medicii au pus-o în stare de comă indusă timp de mai multe luni.

Bobbi Kristina Brown, înmormântată lângă mama sa

Medicii au deconectat-o pentru prima dată pe Bobbi Kristina Brown de la aparatul de ventilaţie asistată, care o ajuta să respire, în februarie, la aproape o lună de când a fost găsită inconştientă în cada băii sale. Ulterior s-a revenit asupra deciziei, iar Bobbi Kristina a fost lăsată conectată la sistemele de menţinere a funcţiilor vitale (admnistrarea de substanţe necesare organismului). Bobbi Kristina Brown a murit la vârsta de 22 de ani, pe 26 iulie, şi a fost înmormântată, pe 3 august, lângă mama sa, la cimitirul Fairview din New Jersey (SUA).

Bobbi Kristina Brown, fotografiată în sicriu

Un scandal imens a izbucnit atunci, după ce o fotografie cu Bobbi Kristina Brown în sicriu a fost publicată pe prima pagină a ziarului american „Nation Enquirer“. Acelaşi ziar, care în 2012 a publicat fotografii şi cu Whitney Houston moartă, a reconstituit, cu ajutorul unei actriţe, incidentul care a dus la moartea tinerei, după cum „Adevărul“ a relatat aici.

Bobbi Kristina Brown a fost singurul copil al celebrei cântăreţe Whitney Houston. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007. Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000 graţie reality show-ului „Being Bobby Brown“, în care a apărut adeseori alături de părinţii ei.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite