Cât de pregătit este Prinţul Charles pentru tronul Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţul
Charles. Foto: Profimedia
Prinţul Charles. Foto: Profimedia

Încă o dată, Regina Elisabeta a II-a a alimentat îngrijorările cu privire la starea sa de sănătate. Căci în toiul pregătirilor pentru serbarea Jubileului de Platină, a absentat de la Discursul Tronului.

Fiul său, Charles, i-a ţinut locul. Doar Prinţul de Wales este moştenitorul tronului. În vârstă de 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a are probleme de mobilitate şi şi-a anulat, în ultima perioadă, mai multe angajamente şi apariţii publice.

Prinţul Charles a fost văzut astfel, mai clar ca niciodată, ca un veritabil rege. Pentru Palatul Regal, acesta a fost un moment istoric.

Secvenţa este simbolică pentru monarhia britanică, pentru că l-am putut vedea pe Prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, asumându-şi rolul cel mai apropiat de cel de rege.

Simbolic a fost şi spaţiul rămas lângă el, acolo unde se afla de obicei tronul puţin mai mare al Reginei Elisabeta, semn că puterea continuă să facă tranziţia încet-încet de la cel mai longeviv monarh al Marii Britanii la fiul şi, apoi, la nepotul ei, William.

Citeşte mai departe aici...

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite