Cât au costat cele peste 30 de ţinute purtate de Ducesa Meghan în turneul regal şi care a fost cea mai scumpă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meghan Markle a făcut o adevărată paradă de modă pe parcursul primului ei turneu regal. În cele 16 zile, Ducesa de Sussex a schimbat peste 30 de ţinute, iar în unele dintre ele s-au ascuns mesaje subtile de susţinere a cauzelor în care crede. Întreaga garderobă a costat însă peste 100.000 de euro.

Ducii de Sussex Meghan (37 de ani) şi Harry (34 de ani) au încheiat primul lor turneu regal, care a durat 16 zile, timp în care cuplul a vizitat statele din regiunea Pacific. Soţia prinţului a reuşit şi de această dată să acapareze toată atenţia. Meghan, care este însărcinată în câteva luni, a onorat 76 de angajamente, a petrecut ore în şir pe tocuri, a zâmbit constant, a ţinut discursuri şi a discutat cu diverse personalităţi şi fani ai monarhiei.

Însă nu doar atitudinea jovială a Ducesei de Sussex a fost lăudată, ci şi apariţiile impecabile din punct de vedere vestimentar pe care le-a avut în turneul regal. Fosta actriţă a schimbat peste 30 de ţinute de la designeri celebri (Stella McCartney, Givenchy, Burberry, Martin Grant), costurile fiind de 133.000 de euro, dintre care 67.000 de euro doar bijuteriile şi 7.300 de euro încălţămintea, potrivit Daily Mail. 

Cea mai scumpă piesă vestimentară a fost o spectaculoasă rochie de gală, semnată de Oscar de la Renta, care a costat 11.400 de euro, iar cea mai ieftină a fost doar 50 de euro.  

Imagine indisponibilă

Meghan Markle nu a purtat ţinute extravagante, rămânând fidelă unui stil clasic, adesea monocrom. Singura pate de culoare notabilă a fost la o cină de stat din Fiji, ocazie pentru care Meghan a îmbrăcat o rochie în nuanţe de roz şi albastru.

Imagine indisponibilă

În plus, Ducesa de Sussex a ales să-şi arate susţinerea pentru anumite cauze umanitare prin vestimentaţie. Spre exemplu, ea a purtat o pereche de blugi negri de la brandul Australian Outland Denim, care angajează femei care au supravieţuit traficului de carne vie. De asemenea, soţia Prinţului Harry a purtat o pereche de sandale de la Rothy ale căror platforme sunt confecţionate din sticle reciclate.

În prima zi a turneului regal, la aterizarea în Australia, Ducesa de Sussex a purtat o rochie albă (stânga jos), creaţie a designerului Karen Gee (1.100 de euro) şi pantofi nude Stuart Weitzman (470 de euro). Meghan Markle şi-a accesorizat ţinuta cu o pereche de cercei în formă de fluture şi o brăţară din aur, bijuterii care i-au aparţinut Prinţesei Diana, mama Prinţului Harry. 

Imagine indisponibilă

În Fiji, Meghan a ales tot o rochie albă (foto dreaptă), creaţie Zimmermann (900 de euro) pe care a asortat-o cu o pălărie în aceeaşi nuanţă, de la Stephen Jones (570 de euro) şi un clutch Kayu (197 de euro). De această dată, Ducesa a purtat cadoul preţios dăruit de suverana Marii Britanii în ziua nunţii cu Prinţul Harry, o pereche de cercei cu perle şi diamante. Meghan Markle a schimbat şi o serie de rochii în nuanţe de albastru. Cea din stânga, care costă 3.000 de euro şi este semnată de Antonio Berardi, este şi singura pe care Ducesa de Sussex a mai purtat-o în public până acum, în 2017, la un meci de polo caritabil în care juca soţul ei. 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Ţinuta din dreapta este cea în care Meghan a apărut în ultima zi a turneului regal, dar şi cea mai controversată. Superba fustă midi albastru închis de la Givenchy i-a lăsat la vedere lenjeria intimă, lucru considerat de neacceptat pentru o doamnă din familia regală britanică. Meghan a purtat şi rochii verde-olive. Cea din stânga costă 1.970 de euro, în timp ce a doua a fost 1.370 de euro.  Burgundy a fost o altă nuanţă preferată de Ducesa de Sussex în timpul angajamentelor regale. De asemenea, Meghan a îmbrăcat şi câteva ţinute casual şi chiar sport. 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite