Carmen Tănase, despre operaţiile estetice: „Toate fetele au bot de raţă şi arată la fel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Carmen Tănase (58 de ani), în cadrul unui interviu dintr-o emisiune TV, şi-a spus punctul de vedere referitor la operaţiile estetice făcute în exces de tot mai multe femei şi a explicat că nu este adepta „efectului de turmă“.

Carmen Tănase, invitată la „Refresh by Oana Turcu“, a mărturisit că ceea o deranjează cel mai mult la vedete este că acestea folosesc operaţiile estetice în mod excesiv.

Actriţa este de părere că toate arată aproape la fel după intervenţii, iar ea are o poziţie vehementă, fiind împotriva operaţiilor estetice. 

„Operaţiile astea, care au un scop diabolic, fetele astea toate arată într-un fel... Toate fetele au cioc de raţă, bot de raţă şi arată toate la fel. Botul ăla de raţă le face să fie de zici că sunt surori gemene. Eu fug de chestia asta… Poate că am făcut o obsesie, poate că şi eu sunt exagerată. Dar unde văd această uniformizare, probabil că pic şi eu în extrema cealaltă. Nu vreau să fiu la fel ca toată lumea, nici toată lumea să fie la fel ca mine“, a declarat actriţa Carmen Tănase, potrivit Libertatea

De asemenea, Carmen Tănase a precizat că niciodată nu i-a plăcut să fie la fel ca restul:  „Nu vreau să fiu ca toată lumea! Nu vreau să mă îmbrac de la nu ştiu ce casă. Nu suntem la fel! Deci, de ce trebuie să ne îmbrăcăm la fel? Faptul că tindem să devenim la fel, să vedem aceleaşi filme... Toată planeta vede aceleaşi filme şi seriale. Această cultură de masă mi se pare foarte periculoasă“.

Mai mult, cunoscutei actriţe nu îi place când lumea i se adresează cu „trebuie“: „Lumea zice că sunt arogantă, dar nu sunt arogantă, aşa par. Cuvântul «trebuie» pentru mine a devenit de neauzit. Nu ştiu de ce, dar nu-l mai suport. Dacă îmi spune cineva «trebuie să faci asta», chiar dacă lucrul acela este OK, nu îl fac, pentru că a zis cineva «trebuie». Nu vreau să stau în rând! Am făcut o fixaţie pentru asta. Nu vreau! De aceea nu vreau să merg la premiere. Nu vreau! Mă duc după o săptămână. Da, dar toată lumea… Nu vreau“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite