Care sunt cerinţele lui Nigel Kennedy pentru concertele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violonistul Nigel Kennedy (59 de ani), care va susţine două concerte în România, intitulate „Vivaldi: The New Four Seasons“, pe 16 octombrie la Bucureşti şi pe 19 octombrie la Cluj-Napoca, le-a pus în vedere organizatorilor câteva condiţii pe parcursul şederii sale în ţară.

Nigel Kennedy, unul dintre violoniştii cu cele mai mari vânzări de discuri din lume, îşi doreşte o cameră de hotel spaţioasă, cu o terasă sau un balcon larg, prevăzută cu un CD player performant cu amplificator şi multe ceaiuri englezeşti. 

Violonistul este alergic la polen şi la tot ceea ce înseamnă praf, prin urmare, camera de hotel trebuie să fie foarte bine aerisită, au anunţat organizatorii. 

Concertul, pe care artistul britanic îl va susţine pe data de 16 octombrie, va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, de la ora 20.00. Accesul publicului este permis începând cu ora 19.00. 

„Anotimpurile“ lui Vivaldi vor fi interpretate într-o manieră inedită, vulcanică şi dramatică. Concertul de la Bucureşti se anunţă unul intens, plin de emoţie şi de surprize, promit reprezentanţii companiei German Quality Entertainment, organizatorul show-ului.

„Totuşi suntem în secolul 21 şi îmi doresc să prezint o nouă interpretare a pieselor, o nouă fomă cu un fond profund, lucru ce mi se pare vital pentru lumea modernă de azi“, a spus Nigel Kennedy.

Artistul britanic va susţine un al doilea concert live în România, de data aceasta la Cluj-Napoca, pe 19 octombrie, la ora 20.00, evenimentul fiind organizat de Diesel Events.

„Toţi suntem sensibili la muzică, fără nicio ezitare spun acest lucru. Am interpretat de atâtea ori «Anotimpurile» de Vivaldi, probabil de mii de ori, şi vreau să ofer tot ce-i mai bun din mine. Sper că această nouă abordare să aducă o explozie de bucurie in inimile oamenilor“, a mai declarat Nigel Kennedy.

Biletele se găsesc la mai multe categorii de preţuri: 250 de lei - categoria II, 150 de lei - categoria III şi 100 de lei - categoria IV. Biletele pot fi cumpărate în reţeaua Eventim: eventim.ro, librăriile Cărtureşti, magazinele Germanos, magazinele Vodafone.

Nigel Kennedy s-a născut pe 28 decembrie 1956, în Brighton, East Sussex. A fost un copil minune, care la vârsta de 10 de ani asculta înregistrările de jazz ale lui Fats Waller. A fost elev la Şcoala de Muzică „Yehudi Menuhin“, ulterior făcându-şi studiile cu Dorothy DeLay, la Juilliard School din New York. Începutul carierei sale s-a produs pe tărâmul muzicii clasice, interpretând şi înregistrând majoritatea marilor concerte de vioară. Mai târziu, şi-a trecut în repertoriu şi alte genuri muzicale, precum jazz şi klezmer.

De peste 25 de ani, Nigel Kennedy este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti din lume. Talentul său absolut unic a oferit spectatorilor noi perspective atât asupra repertoriului clasic, cât şi asupra celui contemporan, artistul britanic fiind, în acest moment, cel mai bine vândut violonist de muzică clasică din toate timpurile.

Nigel Kennedy, fost elev al lui Yehudi Menuhin, a colaborat de-a lungul anilor cu o serie de muzicieni celebri, precum Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush şi Jack DeJohnette. Artistul britanic a susţinut de-a lungul anilor mai multe concerte în România, inclusiv pe scena Festivalului „George Enescu“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite