Cântăreţul Florin Ristei îndeamnă la boicotul referendumului pentru familie: „O prostie care ne îndepărtează de orice idee de evoluţie şi acceptare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul Florin Ristei, în vârstă de 31 de ani, îşi îndeamnă fanii să nu meargă la vot pe 7 octombrie, când are loc referendumul pentru familia tradiţională, fiind de părere că este „o mizerie“.

Din ce în ce mai multe persoane publice îşi expun punctele de vedere cu privire la referendumul de modificare a Constituţiei pe tema familiei tradiţionale. 

Florin Ristei, printr-o reacţie pe Facebook, face o asociere între o anumită categorie de oameni care i-a atras atenţia la nunta la care a fost prezent recent şi persoanele care vor merge la vot pe data de 7 octombrie. 

„Nişte domni şi-au pus şervetul în cap şi făceau semne că muzica e prea tare şi că îi deranjează, cu nişte grimase şi un dispreţ cum numai la noi poţi vedea“, spune Ristei despre invitaţii la o nuntă, fiind de părere că au aceleaşi caractere ca ale celor care vor merge la referendum. 

Vedeta de televiziune consideră votul de pe 7 octombrie „o mizerie, o prostie care ne îndepărtează de orice idee de evoluţie şi acceptare“, în contextul în care România se confruntă cu o mulţime de alte probleme sociale.

„Aseară am avut un eveniment. Mai exact o nuntă. Foarte mişto, trei sferturi străini. M-am uitat pe lista de invitaţi şi am văzut nume din peste 10 ţări. Foarte tare, zic eu. Ştiţi însă, cum i-am recunoscut pe românii din sală? În timp ce peste 100 de oameni dansau şi se distrau, cu tocuri sau fără tocuri, cu costume şi rochii relaxate, dezinhibaţi şi cu un accesoriu unic – zâmbetul  –, undeva la o masă, nişte domni şi-au pus şervetul în cap şi făceau semne că muzica e prea tare şi că îi deranjează, cu nişte grimase şi un dispreţ cum numai la noi poţi vedea. Are rost să zic cum se uitau ceilalţi la ei? Are rost să zic că soţiile lor le făceau semn să stea jos şi să nu se mai dea în spectacol? Sau ce stare emanau în jurul lor?

Din nou ajung la educaţie şi bazele unei societăţi.

De la cum se mişcă, cum se îmbracă, cum zâmbesc, cum se bucură de muzică, cum apreciază un act artistic şi până la cum participă la bucuria prietenilor, străinii întotdeauna vor ieşi în evidenţă. Ah, pardon, românii am vrut să zic. Cum? Tradiţional, aşa cum ne place nouă. Aşa cum, probabil, tot ei vor vota la mizeria de referendum de pe 7 octombrie. În loc să ne preocupe principii elementare de bun simţ, de evoluţie, de relaţii sociale, de cultură, de iubire, noi rămânem ancoraţi într-o grimasă tristă, un egoism cinic şi nociv.

Nu generalizez. Am norocul, prin prisma meseriei, să întâlnesc şi români care să nu mă facă să scriu rândurile astea. Însă, pentru toţi ceilalţi, am o mare rugăminte. Pe 7 octombrie, în loc să votaţi o prostie care ne îndepărtează de orice idee de evoluţie şi acceptare, într-o ţară în care avem alte 100 de probleme pentru care am putea vota, mai bine sunaţi-vă un prieten, un fost coleg care vă făcea să zâmbiţi sau scoateţi-vă jumătatea la o terasă, la un restaurant sau într-un parc. Bucuraţi-vă de o duminică printre oameni. Printre toţi oamenii. Aşa cum e normal să fie.“

   

Printre vedetele care nu s-au ferit să îşi expună punctele de vedere se numără Melania Medeleanu şi Tudor Chirilă, aceştia postând pe conturile lor de reţele sociale paralele între adevăratele probleme ale românilor şi subiectul central al discuţiilor, referendumul.

  

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite