Cântăreaţa Kelly Clarkson, însărcinată pentru a doua oară, va deveni mama unui băieţel

Cântăreaţa Kelly Clarkson, însărcinată pentru a doua oară, va deveni mama unui băieţel

Kelly Clarkson are deja o fetiţă, River Rose, născută pe 12 iunie 2014 FOTO GettyImages/Gulliver

Cântăreaţa Kelly Clarkson, însărcinată pentru a doua oară, a anunţat că va deveni mama unui băieţel, printr-un mesaj publicat, vineri, pe platforma online Instagram, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kelly Clarkson, în vârstă de 33 de ani, are deja o fetiţă, River Rose, născută pe 12 iunie 2014, şi a anunţat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, în luna august, în timpul unui concert.

Publicând, pe Instagram, o fotografie cu fiica sa, River Rose, cântăreaţa a scris: „În altă ordine de idei, River va avea un frăţior mai mic #itsaboy. Suntem atât de încântaţi“.

Kelly Clarkson, câştigătoarea primei ediţii a concursului „American Idol“, organizat de postul de televiziune Fox, în 2002, s-a căsătorit, în 2013, cu managerul de talente Brandon Blackstock.

Născută în Texas, artista este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din istoria concursului „American Idol“, realizând cu succes tranziţia de la muzica country la muzica pop.

Brandon Blackstock are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Kelly Clarkson a câştigat prima ediţie a concursul „American Idol“, în 2002, şi este considerată unul dintre cei mai de succes câştigători ai acestui show de televiziune. Graţie unor piese cu mare succes la public, precum „Since U Been Gone“ şi „My Life Would Suck Without You“, cântăreaţa a câştigat trei premii Grammy, inclusiv unul la categoria „cel mai bun album“, pentru materialul discografic „Stronger“, lansat în 2011.

Într-o carieră de doar un deceniu, Kelly Clarkson a avut o ascensiune explozivă, lansând cinci albume de studio care s-au vândut în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial şi a câştigat numeroase trofee muzicale prestigioase - trei premii Grammy, trei MTV Video Music Awards, 12 Billboard Music Awards şi patru American Music Awards.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: