Cântăreaţa Katy Perry, dată în judecată pentru plagiat de o trupă de rap creştin

Cântăreaţa Katy Perry, dată în judecată pentru plagiat de o trupă de rap creştin

Un trupă americană de rap creştin a dat-o în judecată pe faimoasa Katy Perry pentru piesa „Dark Horse“ FOTO Reuters

Katy Perry a fost dată în judecată pentru plagiat de o trupă de rap creştin, care susţine că hitul cântăreţei americane, „Dark Horse“, este copiat după piesa  lor, „Joyful Noise“, lansată în 2008, relatează time.com

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei patru membri ai grupului, care au acţionat-o în instanţă pe artista în vârstă de 29 de ani, susţin, pe lângă acuzaţia de încălcare a drepturilor de autor, că melodia  religioasă „Joyful Noise“ este acum „pătată“ de credinţe păgâne, magie neagră, vrăjitorie şi imagini ale grupului Illuminati.

Acuzatorii  –  rapperii Marcus Gray, Emanuel Lambert, Lecrae Moore şi producătorul Chike Ojukwu – solicită daune materiale de la Katy Perry şi rapperul Juicy J (care cântă alături de faimoasa cântăreaţa piesa cu pricina - n.r.), dar şi de la compozitorii melodiei şi casa de discuri Capitol Records.

Conform „BBC News“, grupul de rap creştin a amintit, în plângerea depusă la tribunal pe 1 iulie, că videoclipul piesei a generat acuzaţii de blasfemie la scară largă. O petiţie online, semnată de peste 60.000 de persoane, a solicitat înlăturarea din videoclip a unei imagini considerate ofensatoare la adresa religiei creştine. 

În luna februarie a acestui an, ca urmare a acuzaţilor, din videoclipul piesei „Dark Horse“ a fost scoasă imaginea în care se putea observa un pandantiv pe care era inscripţionat cuvântul Dumnezeu în limba arabă.

Aceasta nu este prima oară când interpreta celebrei piese „I Kissed A Girl (And I Like It)“ este acuzată de plagiat. Anul trecut, criticii de muzică au semnalat asemănări între piesa  „Roar“, cântată de Katy Perry, şi melodia „Brave“, a cântăreţei de origine americană Sarah Bareilles.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: