Cântăreaţa britanică Duffy a dezvăluit că a fost răpită şi violată. „Mulţi v-aţi întrebat unde am dispărut şi de ce“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duffy a făcut o dezvăluire dureroasă FOTO Guliver/Getty Images
Duffy a făcut o dezvăluire dureroasă FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreaţa britanică Aimee Anne Duffy a povestit într-un mesaj publicat pe Instagram că s-a retras din lumina reflectoarelor ca rezultat al unei traume. Ea a spus că a fost răpită, drogată şi violată.

Cântăreaţa în vârstă de 35 de ani nu a oferit detalii privind perioada în care a avut loc agresiunea, însă a precizat că mai multe detalii a dezvăluit într-un interviu care va fi publicat curând.

„Adevărul este, şi credeţi-mă că sunt bine acum, am fost violată şi drogată şi ţinută captivă mai multe zile. Desigur, am supravieţuit. Recuperarea a durat. Nu există un mod uşor de a o spune. Dar vă pot spune că în ultimul deceniu, după mii şi mii de zile, m-am angajat să simt din nou lumina soarelui în inima mea. Soarele străluceşte acum“.

Duffy a mai spus că a decis să iasă în public acum după ce unul dintre jurnaliştii care a încercat să o contacteze de-a lungul anilor s-a dovedit a fi „drăguţ” şi i-a spus întreaga poveste vara trecută.

„Nu vă puteţi imagine de câte ori m-am gândit să scriu despre asta. Mulţi dintre voi v-aţi întrebat ce s-a întâmplat cu mine, unde am dispărut şi de ce. Un jurnalist m-a contactat, a găsit un mod de a ajunge la mine şi i-am spus totul vara trecută. A fost drăguţ şi m-am simţit minunat să pot vorbi în sfârşit“, a mai scris ea.

Ea a mulţumit fanilor şi a încheiat mesajul cu: „Vă rog să respectaţi că asta este o mişcare delicată pentru mine şi nu vreau nicio intruziune în familia mea. Vă rog să mă susţineţi pentru a face din asta o experienţă pozitivă“.

        View this post on Instagram                       A post shared by @duffy on Feb 25, 2020 at 10:12am PST

Duffy este cunoscută pentru single-ul „Mercy“, care a petrecut cinci săptămâni în topurile britanice şi a devenit al treilea cel mai bine vândut cântec al anului. Albumul ei de debut, „Rockferry“, a fost un succes în Europa şi a fost, de asemenea, apreciat în Statele Unite. I-a adus un premiu Grammy şi a fost marele câştigător la BRIT Awards. În total, la nivel global, albumul a fost vândut în peste 9 milioane de copii.

Al doilea album al ei, „Endlessly“, a apărut în 2010, şi a reprezentat o schimbare în stilul muzical al cântăreţei.

Duffy a jucat şi în câteva filme, precum „Patagonia“ (2010) şi „Legend“ (2015). În 2013, ea a făcut parte din lineup-ul unui eveniment din New York dedicat celebrei Edith Piaf. 

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite