Campanie inedită a britanicilor: vor să urce „American Idiot“ pe primul loc în topurile muzicale, în semn de protest faţă de vizita lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doanld Trump va vizita Marea Britanie pe 13 iulie FOTO Guliver/Getty Images
Doanld Trump va vizita Marea Britanie pe 13 iulie FOTO Guliver/Getty Images

Mai mulţi cetăţeni britanici au iniţiat pe Facebook o campanie inedită pentru a protesta împotriva lui Donald Trump (72 de ani), cu ocazia vizitei oficiale a preşedintelui american în Marea Britanie.

Pe 13 iulie Donald Trump urmează să facă o vizită de lucru în Regatul Unit, dar nu va avea parte de o primire prea călduroasă din partea cetăţenilor britanici, care au iniţiat, pe Facebook, o campanie inedită pentru a protesta împotriva venirii sale. 

Astfel, locuitorii Marii Britanii sunt rugaţi să descarce şi să asculte pe site-urile de streaming piesa „American Idiot“, lansată de trupa Green Day în 2004. Scopul este ca melodia să ajungă pe primul loc în topurile muzicale, în semn de protest faţă de vizita preşedintelui Statelor Unite, scrie cnn.com.  

   

Campania iniţiată pe Facebook e susţinută de peste 22.000 de utilizatori şi se pare că dă rezultate. Astfel, piesa „American Idiot“ a ajuns, în prezent, pe locul 3 în topurile muzicale din UK, se arată pe pagina de Facebook dedicată campaniei. 

„Trump vine pe 13 iulie, aşa că trebuie ca toţi să cumpărăm cât mai multe exemplare din «American Idiot» până pe 12 iulie, în aşa fel încât în momentul în care ajunge pe pământ britanic, piesa să fie No.1! (...). Nu vrem să alegem altă piesă şi, da, vă vom ţine la curent cu evoluţia situaţiei“, au spus organizatorii protestului muzical. 

  

Trupa punk rock Green Day este recunoscută pentru mesajele sale politice. Piesa „American Idiot“ a fost iniţial scrisă pentru George W. Bush şi conţine versurile: „Nu vreau să fiu un idiot american / Nu vreau o naţie dominată de new media / Auziţi sunetul isteriei? (...)“.

Liderul Green Day, Billie Joe Armstrong (46 de ani), e şi el de multă vreme un critic vocal al preşedintelui american Donald Trump, pe care îl compară cu personajul negativ Voldemort din franciza „Harry Potter“.

În plus, în 2016, în timpul American Music Awards, solistul trupei i-a îndemnat pe cei prezenţi la concert să scandeze împreună cu el „No Trump, No KKK, No fascist USA“. (n. r - „Fără Trump, fără Ku Klux Klan, fără fascism în America“). 

În plus, Donald Trump va fi întâmpinat de manifestaţii în stradă, într-un protest muzical inedit. Mai mult, criticii preşedintelui american au primit şi autorizaţie de la primarul Londrei de a lansa un balon gonflabil, pe 13 iulie, care îl arată pe preşedintele american sub forma unui bebeluş, poreclit Trump Baby (n.r. - Bebeluşul Trump), aluzie la temperamentul liderului republican. 

Balonul de şase metri înălţime va fi prins în apropierea Parlamentului Marii Britanii, la o altitudine de 30 de metri. 

image

FOTO CNN

De asemenea, la începutul anului 2018, activiştii au iniţiat o petiţie prin care cereau să fie anulată invitaţia lui Donald Trump de a vizita Marea Britanie. Aceasta a fost semnată de circa 1,8 milioane de persoane. 

Deşi acest mod de manifestaţie prin muzică pare unul inedit pentru alte persoane, nu e prima oară când britanicii recurg la el. Astfel, în 2008, un DJ sătul de competiţia din topuri în preajma Crăciunului a reuşit să urce melodia din anii '80 „Never Gonna Give You Up“, a lui Rick Astley, pe locul 1 în topuri. 

La fel s-a întâmplat cu alte melodii precum „Number of the Beast“ a trupei Iron Maiden, coloana sonoră a „Star Wars“ sau „Pokemon“, în topurile din preajma Crăciunului.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite