Bruce Springsteen, pus sub acuzare pentru că a condus sub influenţa alcoolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Muzicianul american Bruce Springsteen este pus sub acuzare pentru că a condus sub influenţa alcoolului şi pentru că a consumat alcool în apropierea unui parc naţional, relatează BBC.

Springsteen a fost arestat în New Jersey în urmă cu trei luni, pe 14 noiembrie, şi pus sub acuzare, au spus autorităţile. În aceeaşi zi, el a fost prins că a consumat alcool în apropierea unui parc naţional. Un purtător de cuvânt al National Park Service a spus că Springsteen, în vârstă de 71 de ani, a fost „cooperant pe parcursul procedurii”.

El urmează să se prezinte în faţa unui tribunal în următoarele săptămâni, a scris TMZ.

Supranumit „The Boss”, cu o carieră de peste 50 de ani, muzicianul a lansat toamna trecută al 20-lea album de studio, „Letter to You”. Arestarea lui a avut loc la câteva săptămâni după asta.

Springsteen a fost şi protagonistul unei reclame pentru Jeep care a fost difuzată, duminică, în timpul Super Bowl. În clipul intitulat „The Middle”, el vorbeşte despre reunirea Americii divizate. După apariţia acestor informaţii, reclama a fost înlăturată de pe contul de YouTube al Jeep.

Vedete



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite