Britney Spears a acceptat o provocare lansată în mediul online şi a ajutat trei persoane aflate în izolare. Mesajul cântăreţei VIDEO

Britney Spears a acceptat o provocare lansată în mediul online şi a ajutat trei persoane aflate în izolare. Mesajul cântăreţei VIDEO

Britney Spears FOTO Guliver/Getty Images

Cântăreaţa americană Britney Spears a anunţat, într-un video publicat pe pagina sa de Instagram, că va alege trei fani aflaţi în izolare cărora le va cumpăra produsele de care au nevoie în aceste vremuri dificile.

Ştiri pe aceeaşi temă

De asemenea, Britney Spears a nominalizat şi alte vedete să-i urmeze gestul, totul datorită unei noi provocări lansate pe reţelele de socializare.

„Lumea noastră trece prin vremuri atât de grele acum. Fie că aveţi nevoie de alimente sau scutece pentru copii sau orice altceva, trimiteţi un mesaj şi eu vă voi ajuta“, a spus cântăreaţa pe Instagram.

Gestul său face parte dintr-o nouă provocare lansată pe reţelele sociale, #DoYourPartChallenge, prin care oamenii explică ce anume fac ei pentru a-i ajuta pe alţii în vreme de criză, iar apoi nominalizează alte trei persoane să ia parte la provocare.

Cântăreaţa i-a nominalizat la rîndul ei pe actorii Will Smith şi Kate Hudson, şi pe iubitul ei, Sam Asghari.

 

Aceasta nu este prima oară când Britney Spears donează pentru o cauza nobilă. În 2017, artista a creat un tablou pe care l-a scos la licitaţie pentru 10.000 de dolari. Banii au ajutat victimele atacului armat din Las Vegas. 

De asemenea, celebrităţi din toată lumea, printre care Justin Timberlake, Rihanna, Donatella Versace şi mulţi jucători din NBA, s-au mobilizat în lupta cu pandemia de coronavirus şi au donat sume importante de bani pentru a ajuta şcoli, spitale şi cantine sociale afectate de pandemia de coronavirus.  

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările